Dacă e adevărat că-i dreptul oricui să se facă de râs, PSD-istul Florian Bodog abuzează, totuși, de el. Decan al Facultății de Medicină, poziție la care a ajuns după doctorate cu puternic damf de plagiat, politicianul s-a remarcat ca adversar al lui Ilie Bolojan încă din vremea când actualul premier era doar primar al Oradiei.
Dar, de când acesta conduce Guvernul, nu pierde nicio ocazie să-l facă cu ou și cu oțet, ba la televiziuni, ba pe Facebook, ba cu rost, ba fără. Așa a făcut PSD-istul și săptămâna trecută, când a scris pe Facebook că „în Oradea încep deja să se închidă restaurantele ca urmare a „reformelor” lui Bolojan”, dând ca exemplu, „primul pe listă”, un local din strada Mihai Eminescu care face parte dintr-un lanț regional.
„În fața realității, distopia penelistă continuă să ne amăgească: austeritatea de dragul austerității e bună, iar regresul este noul progres”, a filozofat Bodog, adăugând un detaliu care îi răstoarnă, însă, raționamentul, și anume că respectivul lanț își păstrează deschise celelalte restaurante, din Cluj, Arad și Topa Mică, deși austeritatea ar fi trebuit să lovească și acolo.
În plus, politicianul a fost taxat de orădeni, care au obiectat că la localul închis „mâncarea era foarte proastă” și nici managementul nu era strălucit, și i-au amintit că „tocmai partidul tău ne-a adus aici”, dar la asta Bodog nu mai are replică...