Deşi n-a anunţat clar, decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie Florian Bodog a decis să candideze la rectoratul Universităţii din Oradea.

"Nu spun da, voi candida, pentru că încă nu am vorbit cu toţi colegii decani şi şefi de departamente. Voi face anunţul oficial doar când îmi voi depune candidatura", a declarat profesorul, sâmbătă, pentru BIHOREANUL, la scurt timp după ce în cadrul unei emisiuni televizate, la Digi 24 Oradea, spusese că "aproape sigur" va candida.

De asemenea, Florian Bodog a dezvăluit câteva dintre obiectivele care se vor regăsi în programul său. "Îmi doresc un rector care să aibă viziune, să facă strategie pentru Universitate, să scoată Universitatea din amorţeală, să aducă Universitatea într-un trend activ", a declarat Bodog.

De asemenea, profesorul a spus că vrea mai multă putere de decizie pentru decanii facultăţilor, dar şi delimitarea clară a celor trei puteri din Universitate: decanate, rectorat şi Senat. "Senatul, prin faptul că fiecare facultate are reprezentantţi acolo, să poată să ia decizii indiferent de problemele administrative ale Universităţii", a precizat Bodog.

Totodată, medicul a precizat că îşi doreşte ca studenţii orădeni să facă practică în companiile din parcurile industriale ale oraşului şi "în fabrici din Oradea în care studenţii de la alte universităţi vin şi fac practică, în timp ce ai noştri mai puţin".

În ceea ce-i priveşte pe studenţi, Bodog îşi mai propune să le asigure condiţii mai bune de învăţat: "Nu vorbesc despre perne pe scaun, cât despre condiţii minimale de confort în sălile de curs şi condiţii minimale de acces la materiale didactice actuale".

Florian Bodog este primul universitar orădean care admite, astfel, că intră în cursa pentru rectoratul Universităţii. Candidaturile se vor putea depune între 28 martie şi 1 aprilie, iar primul tur de scrutin va avea loc pe 19 aprilie.