Ministrul Sănătăţii, orădeanul Florian Bodog, susţine că de anul viitor salarizarea personalului medical va fi, pentru prima dată, aproape de nivelul salariilor din Uniunea Europeană.

"Sistemul public de sănătate trebuie să ţină pasul cu grila de salarizare pentru personalul medical, dar şi cu infrastructura medicală disponibilă în sistemul privat. Mulţi dintre români nu îşi permit să se trateze în mediul privat. Nici nu ar trebui să fie nevoiţi să o facă. Plata contribuţiilor la asigurările de sănătate le garantează accesul la serviciile medicale de care au nevoie. Sistemul public de sănătate trebuie să fie nu numai principalul furnizor de servicii medicale pentru români, dar şi principalul furnizor de calitate. Am făcut deja paşi importanţi pentru a corecta o parte din deficienţele sistemul public. Din 2018, salarizarea personalului medical va fi, pentru prima dată, aproape de nivelul salariilor din Uniunea Europeană. Creşteri semnificative au avut loc şi în acest an", a scris Bodog pe Facebook.

Ministrul a mai citat o analiză profit.ro, care arată că sistemul public de sănătate a pierdut 5.000 de medici din 1997 până în prezent, în timp ce peste 21.000 de medici au intrat în sistemul privat.

Bodog a mai promis că spitalele româneşti vor avea aparatura necesară. "Dotarea spitalelor cu aparatură modernă este o prioritate. Am livrat echipamente de anestezie, radioterapie și de diagnostic imagistic de ultimă generatie în foarte multe dintre spitalele care nu dispuneau de aceste tehnologii. Vom continua politica de achiziții de echipamente moderne până când absolut toate spitalele județene, regionale și universitare vor avea dotările de care pacienții noștri au nevoie", a scris ministrul.