Preşedintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, a anunţat că Guvernul Tudose va fi remaniat până în februarie cel târziu, iar ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, va fi schimbat din funcţie.
"Cred că până în februarie o să o vedeţi pe doamna Elena Dinu la Ministerul Sănătăţii. Pentru anul viitor, pe primul loc să ştiţi că va fi pentru noi Sănătatea", a declarat Niculae Bădălău, într-o conferinţă de presă la Giurgiu, citat de Digi24.ro. Elena Dinu este deputat PSD şi a fost managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu.
Deocamdată, însă informaţia n-a fost confirmată de alţi lideri PSD. Lia Olguţa Vasilescu chiar a ironizat întrebarea jurnaliştilor, spunând că este o glumă proastă.
Nu este pentru prima oară când se discută public despre remanierea lui Bodog. De altfel, de fiecare dată când s-a pus problema unei schimbări în Guvernul PSD, numele lui Florian Bodog a fost vehiculat.
UPDATE:
În totală contradicţie cu Bădălău, premierul Mihai Tudose a negat remanierea lui Bodog. "La guvernul pe care îl conduc eu nu avem remanieri. Dacă altcineva remaniază alte guverne (ridică din umeri) ... e în regulă. Nu vorbim acum de remanieri", a spus Tudose, citat de hotnews.ro.
Pe de altă parte, însuşi Bădălău a dat înapoi. Întrebat luni de jurnaliştii din Bucureşti despre declaraţia făcută, preşedintele executiv al PSD, vizibil deranjat de întrebare, a declarat că nu ar fi vorbit de nicio remaniere, ci doar de faptul că Elena Dinu ar fi un bun ministru. "Eu am spus că ar fi bun. Atât am spus. Punct", a declarat Bădălău, avându-l alături pe premierul Tudose.