Partidele de vânătoare organizate anual la Balc, de exact un deceniu, de către cel mai bogat om de afaceri din România, Ion Ţiriac, vor avea loc în acest sfârşit de săptămână, respectiv sâmbătă şi duminică.

VIP-urile lui Ţiriac

Potrivit unor surse, la fel ca până acum, din seria personalităţilor invitate de Ţiriac fac parte reprezentanţii unor companii influente din industria europeană, precum Franz Rauch (cel mai mare producător de sucuri naturale din Europa), Alfred Baumhauer (Cartier), Stefano Ricci (faimosul creator de modă), Wolfgang Porsche, (moştenitorul imperiului cu acelaşi nume), Klaus Mangold (Chrysler), Siegfried Wolf (preşedintele companiei Magna Europa), Erich Hampel (manager Unicredit Bank Austria), dar şi politicieni ca Georges Marsan (primarul din Monte Carlo), Rudolf Streicher (fost ministru în mai multe guverne ale Austriei) ori Inigo Herrera (fost membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei).

Tot ca de obicei, printre invitaţii lui Ţiriac vor fi şi "moguli" şi politicieni din România, însă numele acestora rămâne, deocamdată, necunoscut. În anii precedenţi, între aceştia s-au numărat Adrian Năstase (fost premier), Ilie Sârbu (socrul fostului premier Victor Ponta, fost ministru al Agriculturii în Guvernul Năstase şi fost lider al grupului PSD din Senat), precum şi afacerişti ca Elan Schwartzenberg (fost patron al Realitatea TV, în prezent refugiat în Israel din cauza unor complicaţii penale în România, legate de afaceri cu fostul şef al ANAF din Guvernul Boc, Sorin Blejnar).

Plus 50 de lei

Puternic contestate de ONG-urile precum Vier Pfoten, care în ultimii ani au protestat chiar la poarta domeniului de la Balc cerând participanţilor să joace tenis, nu să ucidă animale, partidele de vânătoare organizate de Ţiriac sunt considerate de localnicii din Balc o ocazie de a realiza, timp de două zile, un câştig suplimentar. Motivul? Oamenii lui Ţiriac angajează în fiecare an, ca zilieri, zeci de bărbaţi care să joace rol de hăitaş, adică pentru a orienta mistreţii în bătaia puştilor, spre locurile unde aşteaptă vânătorii. Anii trecuţi, fiecare gonac a primit câte 50 de lei pentru fiecare din cele două zile de lucru, iar cei care şi-au pus la bătaie căruţele cu cai pentru a transporta la poarta domeniului trofeele încă 100 de lei.

Primarul comunei Balc, Arsenie Maroşan, apreciază, la rândul său, că partidele de vânătoare de aici ar fi profitabile, deoarece aduc notorietate aşezării. Totuşi, de zece ani încoace, niciunul din oamenii de afaceri din anturajul lui Ţiriac nu a făcut nicio investiţie la Balc ori în apropiere.

Masacre cu incidente

Vânătorile de la Balc sunt organizate de Ţiriac din 2005, încă de la "ediţia" inaugurală acestea determinând atât curiozitatea presei, cât şi protestele activiştilor ecologişti.

În primul an, când au fost împuşcaţi 183 de mistreţi, fostul premier Adrian Năstase şi-a adjudecat 23 de trofee, singurele imagini din incinta domeniului, inclusiv cu animalele doborâte şi cu particinanţii, fiind publicate atunci de BIHOREANUL.

În 2009, o parte din VIP-urile care se îndreptau de la Bucureşti spre Oradea au fost la un pas de a-şi pierde viaţa, după ce unul din avioanele private ale lui Ţiriac, în care se afla fiul său, Ion Ion Ţiriac, şi omul de afaceri Elan Schwartzenberg, a ratat aterizarea pe aeroportul orădean, ieşind de pe pistă şi oprindu-se abia la marginea comunei Nojorid, într-un canal colector folosit în trecut pentru irigaţii.

Din 2011, activiştii organizaţiei Vier Pfoten sunt nelipsiţi de la Balc, postându-se la intrarea pe domeniu cu pancarte prin care au transmis mesaje precum "Stop Killing. Play Tennis!".  Protestatarii au întins un fileu uriaş în faţa porţii şi au jucat tenis, iar anul trecut au înălţat şi un balon uriaş pe care scria "Balc Arena Killing" (Balc, arenă criminală) şi "Balc Arena Tennis". În acest an, Alianţa pentru Combaterea Abuzurilor a anunţat deja că va continua "tradiţia" protestelor.

Pe de altă parte, în urma vânătorilor din Balc, carnea mistreţilor doborâţi a fost donată unor aziluri de bătrâni şi orfelinate din judeţul Braşov, locul de baştină al lui Ţiriac.