O femeie de 40 de ani din Marea Britanie a fost diagnosticată cu o boală rară care o obligă să facă sex de cel puţin zece ori pe zi. Problemele femeii au început încă din adolescenţă când şi-a dat seama că apetitul său sexual este mult mare decât al celorlalte femei, informează News Of The World.

Recent, Donna Glover a fost diagnosticată cu sindromul Kleine-Levine, o boală rară de care suferă una din şase milioane de persoane şi care se caracterizează prin stări de somnolenţă, modificări de comportament şi apetit sexual uriaş.

"Când mă apucă câte o criză nu vreau altceva decât să fac sex. Nu contează unde sunt, cu cine sau care vor fi consecinţele. Simt doar că trebuie să o fac. E o dorinţă imensă pe care nu pot să o controlez. Devin un prădător sexual şi trebuie să îmi satisfac nevoia urgent, şi asta cu oricine, chiar şi cu un necunoscut", a declarat femeia care simte nevoia să facă sex de zece ori pe zi.

Dacă la început partenerii femeii sunt încântaţi de apetitul ei sexual, ulterior aceştia se îngrozesc şi o părăsesc, a mărturisit Donna Glover. Până în prezent, britanica a făcut sex cu 150 de bărbaţi.