Vestea că organigrama Ansamblului Profesionist Crişana s-a subţiat, ca la toate instituţiile din subordinea Consiliului Judeţean Bihor, i-a "băgat în boală" pe artişti.

Bihorel a aflat că zece solişti şi instrumentişti au intrat în concediu medical de îndată ce au primit preavizul pentru deciziile de concediere, aşa că nu pot fi daţi afară.

O mare parte dintre "pacienţi" s-au înscris şi la concursurile pentru posturile păstrate în organigramă dar, previzibil, n-au participat.

Concediile medicale nu i-au oprit, însă, pe artişti să guste din plăcerile celebrităţii. Într-una din serile trecute, solista Simona Costin, o cunoscută cântăreaţă de muzică populară, a intrat live pe Facebook cu fanii ei, ca să le spună cât de dor îi este să fie pe scenă, ba chiar să le cânte câte o strofă din melodiile cerute.

Artista a fost răsfăţată de fani cu sute de comentarii de laudă şi a mărturisit că este copleşită, dar n-a adus în discuţie şi afecţiunea de care suferă şi care o împiedică să meargă la serviciu. Pesemne nu se cuvenea să afle fanii ei că preavizul i-a provocat o reacţie adversă...