Serviciul Român de Informații a revenit, vineri, cu noi precizări privind contractul de 196 milioane euro atribuit Digi România pentru dezvoltarea unei platforme integrate de tip LLM destinată securității cibernetice, finanțată prin programul european SAFE.
După ce, într-un prim comunicat, SRI a transmis că identificarea și selecția furnizorilor se realizează în cadrul unui grup de lucru coordonat de Cancelaria Prim-Ministrului, iar premierul interimar Ilie Bolojan a negat public orice implicare a Guvernului în negocierea contractului, Serviciul a arătat acum că a fost cel care a identificat a negociat fără anunț prealabil și a atribuit acordul-cadru către Digi România.
SRI, atribuire fără anunț
În comunicatul transmis vineri, SRI menționează că întregul program SAFE se derulează, potrivit OUG nr. 62/2025, sub coordonarea Cancelariei Prim-Ministrului, dar precizează că Serviciul este una dintre instituțiile care au atribuții în realizarea achizițiilor publice pentru proiectele incluse în Planul de investiții în industria de apărare a României.
„În exercitarea respectivelor atribuții, în conformitate cu prevederile legale general valabile în materia achizițiilor publice, precum și a celor specifice programului SAFE, SRI a parcurs etapele aferente atribuirii acordului-cadru încheiat cu Digi România”, a transmis Serviciul.
Instituția arată că a identificat „necesitățile și obiectivele achiziției”, a realizat consultarea pieței „pentru a identifica soluțiile tehnice și financiare” și a elaborat documentația de atribuire.
Ulterior, potrivit aceleiași surse, documentul de analiză întocmit de SRI a fost transmis spre analiză și aprobare către Grupul de lucru interinstituțional, CSAT și Parlament, prin Comisiile reunite de apărare, ordine publică și siguranță națională.
„În aplicarea prevederilor art. 19 din Instrumentul SAFE și conform prevederilor art. 4 alin. (2) din OUG nr. 62/2025, SRI a desfășurat procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare și a atribuit acordul-cadru către operatorul economic Digi România”, se arată în comunicatul de vineri.
Comunicatul inițial
Joi, într-un prim comunicat, SRI a subliniat că „întregul program SAFE se desfășoară sub coordonarea Cancelariei Prim-Ministrului” și că „identificarea și selecția furnizorilor pentru proiectele finanțate prin SAFE se realizează în cadrul Grupului de lucru interinstituțional coordonat de Șeful Cancelariei Prim-Ministrului”.
Tot în comunicatul inițial, SRI a precizat că lista furnizorilor selectați este aprobată de CSAT, iar Serviciul are calitatea de autoritate contractantă și beneficiar al proiectului, rolul său constând în implementarea contractului „ulterior parcurgerii etapelor de selecție și validare prevăzute de lege”.
HotNews.ro și G4Media.ro subliniază astfel că, inițial, SRI a lăsat să se înțeleagă că responsabilitatea selecției ar fi revenit Guvernului sau grupului de lucru coordonat de Cancelaria premierului, în timp ce noul comunicat arată explicit că SRI a gestionat procedura de achiziție și a atribuit contractul către Digi România.
Bolojan: „Am aflat doar din presă cine a semnat”
Premierul interimar Ilie Bolojan a respins, joi seară, la Euronews România, ideea că Guvernul ar fi fost implicat în alegerea Digi România pentru acest contract, după ce s-a speculat în mediul public legat de selectarea acestei companii, care deține și o televiziune, Digi24.
„Încheierea acestui contract dintre Serviciul Român de Informații și companie nu are nicio legătură cu Guvernul României. Asta este primul lucru care trebuie spus”, a declarat Bolojan.
El a susținut că, după aprobarea sumelor și a proiectelor, fiecare autoritate din sistemul de apărare și securitate și-a gestionat propriile achiziții, conform legii.
„Acest grup de lucru n-a avut nicio ingerință în aceste negocieri care au fost purtate direct și nici Guvernul nu a avut niciun fel de discuție pe tema asta, nici eu personal, și pur și simplu am aflat doar din presă vizavi de cine a semnat acest contract. Asta este realitatea”, a spus premierul interimar.
Bolojan a cerut ca SRI și celelalte instituții implicate în contracte prin programul SAFE să ofere explicații publice, în limitele permise de lege, pentru a elimina confuziile și suspiciunile.
„SRI a derulat această procedură și mi se pare normal să explice cât se poate de clar ce s-a întâmplat. (...) Fiecare autoritate trebuie să explice acest lucru pentru că altfel se creează confuzii și oamenii nu mai înțeleg ce se întâmplă”, a afirmat premierul interimar.
Platformă LLM pentru securitate cibernetică
Contractul dintre SRI și Digi România are o valoare de 196 milioane euro și vizează dezvoltarea unei platforme integrate de tip LLM pentru securitate cibernetică, finanțată prin Instrumentul european SAFE - „Acțiunea pentru securitatea Europei”.
LLM este prescurtarea de la „large language model”, adică un model lingvistic de mari dimensiuni, o tehnologie de inteligență artificială capabilă să proceseze și să genereze limbaj natural, de tipul ChatGPT, Gemini sau Claude.
În comunicatul inițial, SRI a susținut că platforma răspunde unei nevoi de consolidare a capacităților naționale de securitate cibernetică, într-un context de amenințări în creștere, și că proiectul ar urma să fie implementat etapizat, pe o perioadă de patru ani. Serviciul a mai arătat că anumite elemente ale procedurii nu pot fi comunicate public, având în vedere caracterul specific al domeniului și încadrarea proiectului în aria securității naționale.