Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a semnat contractul de finanțare pentru realizarea traseului cicloturistic ce va lega județele Bihor, Cluj și Alba în zona Munților Apuseni, a informat joi administrația județeană, precizând că semnarea contractului a avut loc cu o zi înainte, la Ministerul Dezvoltării.
Realizarea traseului cicloturistic este prevăzută în cadrul proiectului Velo Apuseni, întocmit de CJ Bihor pentru cele trei județe, acesta presupunând amenajarea a 227 de kilometri de piste pentru bicicliști, dintre care 99,3 km pe teritoriul județului Bihor, 33,5 km pe teritoriului județului Alba și 92,4 km pe teritoriul județului Cluj.
Potrivit CJ Bihor, valoarea contractului de finanțare, care va acoperi integral cheltuielile, este de 110 milioane lei, sursa fiind PNRR, prin componenta Turism și Cultură în baza căreia în întreaga țară vor fi amenajați 3.000 km de trasee cicloturistice.
După semnarea contractului de finanțare urmează etapa de proiectare, fiecare Consiliu Județean din cele trei județe urmând să implementeze proiectul pe teritoriul județului propriu.
„Având în vedere că pe teritoriul județului Bihor pista pentru bicicliști va avea o porțiune de aproape 40 de km pe rambleul liniei de cale ferată dezafectată dintre Băile Felix - Cordău și Sâmbăta - Rogoz, primele demersuri vor fi legate de finalizarea preluării amplasamentului și de realizarea studiilor tehnice. De săptămâna viitoare echipele de proiecte europene ale Consiliului Județean Bihor se vor mobiliza și pentru acest proiect”, a precizat președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan.
Prin proiectul Velo Apuseni, bicicliștii vor putea ajunge din Oradea în zonele turistice Padiș - Ic Ponor din extremitatea județului Bihor învecinată cu județele Cluj și Alba, iar de aici la obiective turistice din aceste două județe, de exemplu până la Scărișoara în Alba, dar și dincolo de Huedin în județul Cluj.
Proiectul Velo Apuseni a fost conceput după ce în anul 2021 a fost încheiat un acord de parteneriat între Consiliile Județene Bihor, Alba și Cluj pentru dezvoltarea și promovarea turistică a zonei carstice a Munților Apuseni, prin care cele trei părți au convenit să realizeze mai multe obiective de interes comun.