Cei doi candidaţi ai PNL la cele mai importante funcţii din Bihor, Ilie Bolojan, aspirant la preşedinţia Consiliului Judeţean, şi Florin Birta, care le cere orădenilor votul pentru a deveni primar al municipiului, au susţinut sâmbătă dimineaţă o declaraţie transmisă live pe Facebook. Din Cetatea Oradea, cei doi au explicat decizia surprinzătoare luată vineri în PNL Bihor.

Bolojan: „Vreau să îndrept lucrurile la CJ”

Întâi a vorbit Bolojan, care a spus că oraşul s-a dezvoltat, dar Consiliul Judeţean n-a ţinut pasul. Or, a spus edilul, Oradea depinde de CJ Bihor, care trebuie să gestioneze Aeroportul, să atragă fonduri europne, să dezvolte un transport integrat în Zona Metropolitană şi să colaboreze cu primarii din Bihor, pentru a schimba faţa oraşelor şi comunelor din judeţ.

„Cred că în aceşti ani Consiliul Judeţean nu a făcut ceea ce trebuia şi se poate face mult mai mult din Consiliul Judeţean pentru Oradea şi pentru Bihor. Din acest motiv, am luat decizia să candidez la preşedinţia Consiliului Judeţean şi să îndrept lucrurile, astfel încât să avem mai multe zboruri de pe Aeroportul din Oradea către mai multe destinaţii, să atragem fonduri europene mai mari, să participăm împreună cu Primăria Oradea la modernizarea şi dotarea sistemul spitalicesc din oraşul Oradea, să avem un judeţ cu mai multe locuri de muncă şi mai bine plătite, şi un parteneriat între CJ şi primării pentru investiţii şi dezvoltare. Aceasta nu se poate face decât în condiţiile în care coaliţiile care au funcţionat cu frâna de mână trasă vor fi înlocuite şi am apreciat că soluţia este candidatura mea la funcţia de preşedinte al CJ”, a declarat Bolojan.

Orădenilor, primarul lor le-a transmis că îi lasă pe mâini bune, Florin Birta făcând parte din „echipa puternică de specialişti care a dovedit că, prin implementarea proiectelor europene şi a investiţiilor mari care s-au derulat în oraşul nostru, este capabilă să ducă aceaste proiecte mai departe, să atragă alţi bani europeni în exerciţiul financiar următor şi să facă ca lucrurile să se îndrepte în direcţia bună”.

„Unul din oamenii de bază este domnul viceprimar Florin Birta. A lucrat la toate proiectele în aceşti ani, am lucrat împreună şi am convingerea că alegerea lui în funcţia de primar al municipiului Oradea va face ca oraşul nostru să rămână pe mâini bune şi împreună cu CJ Bihor să putem să derulăm proiecte care să aducă mai multă dezvoltare şi prosperitate pentru orădeni şi bihoreni”, a spus Bolojan.

Birta: „Ştiu că e greu să vii primar după Ilie Bolojan”

A luat cuvântul apoi Birta, care din capul locului i-a mulţumit lui Bolojan pentru că l-a luat în echipa sa. „Am făcut acest lucru împreună şi în echipă cu domnul primar Ilie Bolojan, căruia îi mulţumesc că mi-a dat şansa să lucrăm împreună şi să învăţ. Am învăţat şi împreună am făcut lucruri bune, ca oraşul nostru să se dezvolte şi ca cetăţenii oraşului să simtă prosperitatea”, a declarat actualul viceprimar al Oradiei.

Birta a spus că parteneriatul bun între Primărie şi Consiliul Judeţean, „în care ambii vom fi de aceeaşi parte a baricadei”, va contribui la creşterea calităţii vieţii orădenilor şi bihorenilor.

„Ştim ce avem de făcut în Oradea, avem proiecte pentru următorii 20 de ani, suntem conştienţi că trebuie să dezvoltăm oraşul, pentru a putea fi comparat în continuare cu oraşe mari din Europa, pentru că dezvoltarea acestui oraş şi-a găsit direcţia potrivită. Vom continua ceea ce s-a făcut, pentru că doar împreună vom putea lua cele mai bune decizii”, a spus Birta.

El a dat şi un exemplu de investiţie pentru care Primăria şi CJ trebuie să colaboreze, pe lângă Aeroport şi fonduri europene: Spitalul Judeţean, în prezent finanţat doar de municipalitate. „Gândiţi-vă la un parteneriat între Primăria şi CJ, ce ar însemna în modernizarea spitalului, bani în infrastructura lui, mai ales în contextul pandemiei”, a declarat candidatul la Primăria Oradea.

Birta a recunoscut şi că este greu să aspiri la funcţia de primar după Ilie Bolojan, dar a reiterat că anii petrecuţi alături de acesta i-au conferit experienţa necesară. „Pe fundaţia construită de Ilie Bolojan vom continua să construim”, a încheiat Birta.

În final, cei doi candidaţi şi-au dat mâna, zâmbind spre camere.