Președintele interimar Ilie Bolojan, care a participat joi la reuniunea Consiliului European, a reiterat că România nu va trimite trupe în Ucraina, dar rămâne un hub logistic pentru aprovizionarea acesteia, și trebuie să aibă o armată profesionistă și bine dotată.
El a anunțat că a fost aprobat planul de înarmare anunțat de președinta Comisiei Europene, de care va beneficia și țara noastră, și că Europa își va întări flancul estic. Luna aceasta va convoca o ședință a CSAT.
Undă verde pentru înarmare
În declarația de după Consiliul European, Bolojan a declarat că a fost „adoptată unanim ideea ca Europa îşi va asuma un rol mult mai mare în propria apărare” și privind o „clauză de salvargare”, ceea ce înseamnă că alocările suplimentare pentru apărare suplimentare nu vor fi cuprinse în deficitele bugetare.
El a spus că din bugetul UE va fi acordat statelor membre un împrumut de 150 miliarde de euro care să fie folosit pentru apărare, precum și că s-a discutat „posibilitatea ca din fondurile europene care nu vor fi cheltuite și care au fost alocate statelor să se poată direcționa către cheltuielile de apărare fonduri în așa fel încât acestea să nu fie pierdute”.
Bolojan a arătat că și Banca Europeană de Investiții „va primi mandat pentru a acorda credite industriei de apărare”, iar băncile comerciale afiliate acesteia vor putea oferi la rândul lor finanțări pentru companiile din domeniu. „S-au stabilit, de asemenea, domeniile prioritare de unde se vor direcționa achizițiile comune, și e vorba de drone, scuturi antirachetă, sateliți și mobilitate militară”.
Tot legat de apărarea europeană, președintele interimar al României a spus că „a fost stabilită ca prioritară întărirea Flancului de Est, de la Marea Baltică la Marea Neagră, și în general asigurarea securității la toate frontierele Uniunii Europene”.
„A fost adoptată unanim ideea ca Europa îşi va asuma un rol mult mai mare în propria apărare”, a spus șeful statului român.
România, hub logistic
În ce privește posibilitatea ca România să trimită militari în teren în Ucraina, Ilie Bolojan a spus că acest lucru nu se va întâmpla, dar a arătat că țara noastră „poate fi, la nevoie, un hub logistic pentru alte trupe”, iar pentru a analiza această eventualitate și a dezbate alte aspecte șefii apărării vor fi prezenți la o întâlnire convocată la Paris de președintele Franței, Emmanuel Macron.
Pe de altă parte, președintele interimar a afirmat că nu îşi doreşte armată obligatorie în România, ci una de profesionişti şi bine dotată. „Întotdeauna ai nevoie de militari în teren, dar deja nu numărul lor este cea mai mare problemă, ci dotările lor, şi tot ceea ce înseamnă supraveghere, dotări de tip drone şi aşa mai departe, sateliţi. Deci, dat fiind această schimbare de reguli, cred că şi noi, ca ţară, dar şi ţările din Europa, trebuie să se adapteze, inclusiv să adapteze comenzile, dotările şi strategia la aceste realităţi care se văd din acest conflict care îl avem în Ucraina”, a spus el.
Totodată, Bolojan a afirmat că deocamdată România nu va trebui să-și dubleze cheltuielile pentru apărare, deoarece se află deja într-o poziție mai bună decât media UE din acest punct de vedere, anul trecut alocând acestui domeniu peste 2,2% din PIB.
Pentru desecretizare
Referitor la necesitatea ca Europa să-și mențină susținerea pentru apărarea Ucrainei, președintele interimar a subliniat că aceasta trebuie să continue, fiindcă de ea depinde însăși securitatea europeană.
„După o discuție cu președintele Zelenski, s-a reconfirmat sprijinul pentru această țară din partea Europei, în așa fel încât să fie într-o poziție de negociere bună pentru ca la încheierea unui armistițiu și încetarea focului să se ajungă în etapa următoare la un acord de pace așa încât acest armistițiu să nu fie doar o pauză pentru refaceri de forțe și să înceapă un nou conflict, iar pacea care ar urma să se încheie să fie una justă și durabilă – și asta înseamnă că prezența Ucrainei și a Europei la aceste negocieri este una necesară. Securitatea Ucrainei, cea a Europei și cea transatlantică se înțeleg că sunt întrețesute”, a spus Bolojan.
De menționat că Ungaria a fost singura țară din cele 27 de state membre UE care nu a votat în favoarea declarației privind sprijinul continuu pentru Ucraina.
Întrebat de jurnaliști despre desecretizarea cheltuielilor făcute de România pentru a sprijini militar Ucraina, șeful statului a subliniat că țara noastră „a făcut ceea ce a trebuit, nu doar pentru a susține o victimă a unei agresiuni, ci pentru a susține ca pericolul să fie cât mai departe de granițele țării noastre. Voi discuta în perioada următoare să văd dacă este făcută o evaluare a acestor costuri. Eu nu văd, de exemplu, o mare problemă dacă ele sunt cunoscute public”.
De asemenea, la o întrebare privind posibilitatea ca România să fie o umbrelă de securitate pentru Republica Moldova, Bolojan a răspuns că „tot ceea ce face România, tot ceea ce face Europa și tot ce a făcut NATO în această perioadă pentru a susține Ucraina n-a fost altceva decât un efect al menținerii frontului la o distanță cât mai mare nu doar de România, ci și de Republica Moldova. Acesta este cel mai important lucru pe care l-am putut face în această perioadă pentru Republica Moldova. Prin tot ceea ce a făcut România în această perioadă a făcut ca pericolul să nu se apropie de Republica Moldova”.
Alegerile, în plin război hibrid
Pe de altă parte, președintele interimar a anunțat că va convoca o reuniune a CSAT luna aceasta, dar în cadrul acesteia nu se va discuta despre anularea alegerilor, deoarece Președinția nu a primit „elemente noi” pe acest subiect, ci „convocarea se va concentra exclusiv pe aspecte legate de securitate și apărare”.
Legat de scrutinul prezidențial, Bolojan a reiterat că „trebuie să ne asigurăm că alegerile din mai sunt organizate corect, cinstit, transparent, în așa fel încât românii să-și poată exprima votul și acesta să fie rezultatul voinței lor”, însă a atenționat că el se va desfășura într-un context al războiului hibrid. „Având un război efectiv în Ucraina, în care România alături de toți ceilalți aliați a susținut Ucraina împotriva acestei agresiuni, este evident că în paralel cu aceste războaie clasice apar și războaie de tip hibrid. Aceste amenințări hibride vizează descurajarea încrederii cetățenilor din țările care sunt adversare vis-a-vis de cauza războiului. Aceasta este o realitate care nu poate fi negată. Problema noastră este să găsim mijloacele prin care aceste influenţe din exterior să nu fie de natură a genera tensiuni sociale sau perturbaţii care, într-adevăr, să afecteze grav lucrurile”. „Asta e o chestiune pe care instituţiile statului trebuie să o gestioneze - şi sper deci că vom fi într-o situaţie mai bună după ceea ce s-a întâmplat, nu doar în România, pentru că aceste fenomene se văd mai ales în estul Europei - să fim mai bine pregătiţi şi să nu mai avem astfel de situaţii”, a conchis Bolojan.
„Voi respecta protocolul”
La Bruxelles, președintele interimar a fost din nou întrebat dacă are intenția să candideze la alegerile din luna mai, răspunsul său reiterând că nu își dorește acest lucru.
El a amintit că, în calitate de președinte al PNL, înainte să prea funcția de președinte interimar al României, a semnat un protocol cu omologii din coaliția de guvernare și nu intenționează să-l încalce.
„Răspunsul meu este cel pe care l-am dat și la conferința de presă care s-a organizat la Cotroceni. Coaliția guvernamentală are un protocol pe care și eu l-am semnat, are un candidat stabilit, și deci voi respecta acest protocol. Discuțiile care au loc în aceste zile țin de perioada de precampanie, de depuneri de candidaturi, dar luați-le ca niște discuții care țin de contextul preelectoral”, a spus Bolojan.