Liberalii au de luat luni decizii importante, după rezultatul foarte slab din primul tur al alegerilor prezidențiale.

Potrivit presei din București, Ilie Bolojan s-a închis cu Nicolae Ciucă în biroul acestuia de la Senat și discută despre cine va prelua conducerea partidului.

O parte din conducerea PNL îi cere președintelui Consiliului Județean Bihor să preia conducerea partidului, pentru a salva rezultatele liberalilor la alegerile parlamentare de duminică.

De asemenea, sunt voci care continuă să ceară demisia conducerii actuale a PNL. „Demisia acum cu toții”, a cerut Dan Vîlceanu, fost secretar general al PNL, potrivit Antena 3.

"Oricine poate să candideze la șefia PNL, în momentul de față, sunt chestiuni statutare care trebuie îndeplinite. Să punem un președinte interimar care să facă bine partidului. Ne trebuie un lider credibil. Cred că Bolojan e dispus, nu e vorba de a fi folosit”, a declarat Vîlceanu.

Duminică seară, și Ilie Bolojan a declarat, la Oradea, că strategii și liderii PNL trebuie să-și asume înfrângerea. „Votul pe care l-au dat românii astăzi este sub potențialul PNL, orice s-ar spune. Pentru fiecare rezultat, în orice sistem democratic, există o răspundere pe care strategii partidului, pe care cei care conduc partidul trebuie să și-o asume, mai ales când există o diferență între datele proiectate, cele prognozate și rezultate”, a spus șeful liberalilor bihoreni, concluzionând că PNL are două posibilități: „sau să înțeleagă această lecție și să ia anumite decizii și să înțeleagă că partidul trebuie să fie într-adevăr un factor de modernizare pentru România și să-și reprezinte electoratul” sau, „dacă va continua tot în această formulă, înseamnă că rezultatele vor fi cele așteptate”.

Vicepreședintele PNL Cristian Bușoi a afirmat că, din punctul său de vedere, există argumente extrem de puternice ca Ilie Bolojan să preia șefia partidului, însă o decizie urmează să fie luată în ședința de luni a conducerii executive a formațiunii.

„Rămâne să se ia o decizie astăzi. Evident că domnul Bolojan are atuuri foarte puternice, dar decizia va fi a conducerii colective a PNL. Să așteptăm colegii din conducerea executivă din PNL săi decidă. Din punctul meu de vedere există argumente extrem de puternice în favoarea domnului Ilie Bolojan, dar decizia va fi una a conducerii colective a PNL care trebuie să rămână o echipă. Știți că există un Birou executiv destul de larg cu un număr important de vicepreședinți, există un Birou Politic Național în care sunt toți președinții de filială și există o conducere mai restrânsă cu prim-vicepreședinte și secretarul general și există diferite trepte și nuclee de conducere ale PNL”, a declarat Cristian Bușoi, luni, la sediul PNL din Modrogan, citat de Digi24.ro.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!