Conflictul dintre actorii orădeni şi preşedintele CJ Bihor a trecut graniţele ţării, fiind larg dezbătut de presa din Ungaria, unde cotidienele naţionale Magyar Nemzet şi Népszava au scris despre chinul culturii orădene, citând artişti, ziarişti şi politicieni maghiari din Bihor şi nu numai.

Ce au zis oamenii? În esenţă, că Ilie Bolojan e cam şovin, având atâta pizmă încât a schimbat până şi denumirile maghiare ale unor străzi cu unele româneşti, iar statuia Regelui Ladislau, întemeietorul oraşului, ar fi vrut-o expulzată în Cetate, să n-o vadă în faţa ochilor.

„Bolojan este antimaghiar, dar nu vrea să recunoască”, a decretat pentru Magyar Nemzet deputatul Szabó Ödön, liderul executiv al UDMR Bihor, contrazis, culmea, de tovarăşul său de partid, fostul deputat Székely Ervin, acum redactorul-șef al Redacției Minorități din Radiodifuziunea Română.

Acesta crede că preşedintele CJ „are o veche dispută cu UDMR Bihor, de pe vremea fostului președinte al organizaţiei, Kiss Alexandru, care își execută în prezent pedeapsa cu închisoarea”. O gherlă de toată frumuseţea, nu pentru că n-ar fi adevărată partea cu supărarea, ci pentru că fostul şef udemerist nu-i nici măcar condamnat definitiv, darămite încarcerat.

Cine ştie, chestia cu Kiss la puşcărie o fi vreo dorinţă ascunsă...


DREPT LA REPLICĂ

În urma apariției acestui text, fostul deputat Székely Ervin a transmis redacției un drept la replică, pe care-l redăm integral în cele ce urmează:

Stimată redacţie!

Referitor la articolul „Bolojan, pictat în maghiară: Ce declară UDMR-iştii presei din Ungaria despre şeful CJ Bihor” doresc să fac câteva precizări:

1. Declaraţia mea dată ziarului Népszava nu a fost o replică dată lui Szabó Ödön. Am specificat doar că în opinia mea intenţia neinspirată a domnului Ilie Bolojan de a comasa instituţiile culturale din Oradea, nu este orientată împotriva comunităţii maghiare, ea afectează la fel şi pe români.

2. Nu sunt „tovarăşul de partid” al lui Szabó Ödön. În 2009, când m-am angajat la radioul public am demisionat din UDMR, considerând că în calitate de jurnalist trebuie să fiu independent din punct de vedere politic.

3. Din 2017 nu mai sunt redactor-șef al Redacţiei Minorităţi din Radiodifuziunea Română, ci realizator la Agenţia de presă RADOR.

4. Faptul că domnul Kiss Alexandru ar fi la închisoare nu a fost declaraţia mea, ci informaţia - eronată - a cotidianului budapestan.

Cu stimă
Székely Ervin

P.S. Cum se poate „picta în maghiară”?