România ar putea participa la misiuni internaționale de deminare în Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul global de petrol, însă doar după încetarea ostilităților din Orientul Mijlociu, a declarat premierul Ilie Bolojan într-un interviu acordat marți seara postului Euronews România.
„Acordul de principiu al României este să participăm la misiuni care țin de posibilitățile noastre pe zona de deminare, de exemplu, pe zona de supraveghere. Dar asta după ce zona de conflict nu mai este într-o zonă agresivă, ci după ce se ajunge la o formă de armistițiu”, a declarat Bolojan, la Euronews România.
Șeful Guvernului a invocat experiența anterioară a Armatei Române în misiuni post-conflict. „Acolo unde România a fost solicitată în toţi aceşti ani (...) dacă a fost nevoie de o prezenţă în Bosnia, în anumite teatre, după ce s-au terminat conflictele, pentru a asigura o liniştire a situaţiei, am participat. Şi dacă România a avut o imagine consolidată este şi pentru că armata noastră, acolo unde a fost, a dat dovadă că este o armată profesionistă şi şi-a făcut datoria”, a adăugat Bolojan, citat de Euronews.ro.
Zilele trecute, ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a declarat că „putem participa (n.r. - în Strâmtoarea Ormuz) cu ofițeri de stat major, cu schimb de informații și eventual cu personal specializat în deminare”.
Sprijin pentru SUA: „Cred că trebuie să-l dai”
În același interviu, Bolojan a susținut decizia României de a pune la dispoziția Statelor Unite bazele militare pentru operațiuni logistice, în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu.
„Atunci când partenerul a cărui protecție ți-a asigurat siguranța în acești ani (...) îți cere un sprijin, cred că trebuie să-l dai. Și cred că România a făcut bine ce a făcut când ne-am pus bazele militare la dispoziție pentru avioanele de aprovizionare”, a afirmat premierul.
2026, un an dificil pentru Europa
Bolojan a avertizat că anul 2026 nu va fi unul „foarte ușor” pentru Europa, pe fondul conflictelor din Ucraina și din Orientul Mijlociu, dar a subliniat că România poate gestiona provocările dacă își respectă angajamentele economice și reformele. „Dacă păstrăm disciplina financiară, dacă punem în practică proiectele europene (...) și dacă creăm condiții pentru economie (...), putem să creăm condiții mai bune pentru români în anii următori”, a declarat acesta.
Presiuni pentru deblocarea strâmtorii
Amintim că România s-a alăturat recent unei inițiative internaționale privind asigurarea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz, alături de state occidentale precum Marea Britanie, Franța și Germania.
„Am decis să ne alăturăm declarației Regatului Unit, Franței, Germaniei, Italiei, Olandei și Japoniei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertǎții de navigație, principiu fundamental al dreptului internațional. Alăturarea României la acest demers are loc pe fondul implicațiilor grave pe care închiderea Strâmtorii le are asupra piețelor energetice globale, precum și asupra economiei mondiale”, a transmis președintele Nicușor Dan.