Într-o conferinţă de presă susţinută marţi, primarul Ilie Bolojan a prezentat stadiul proiectelor ce vizează construire a patru pasaje supraterane peste şoseaua de centură a oraşului.

Două din aceste pasaje, cele ce vor fi realizate la intersecţia cu drumurile naţionale spre Deva şi Arad vor fi realizate cu bani europeni. Guvernul a predat Primăriei pentru administrare terenurile de pe centură ce vor fi afectate de aceste pasaje, iar acum municipalitatea negociază cu Selgros preluarea unui teren de aproximativ 600 de metri pătraţi. "Eu sper că la sfârşitul acestei luni vom depune documentaţia la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest pentru evaluarea finală, astfel încât să putem semna cât mai repede contractele de finanţare pentru cele două pasaje şi să demarăm procedurile pentru licitaţie, iar la primăvară să putem începe în sfârşit aceste lucrări", a declarat Bolojan.

Totodată, edilul a anunţat că a început realizarea studiilor de fezabilitate pentru două pasaje supraterane pe care Primăria le va face în parteneriat cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale la intersecţia şoselei de centură cu străzile Ciheiului şi Apateului. "Până la sfârşitul lunii noiembrie vom avea studiile de fezabilitate realizate, vom aproba la şedinţa de Consiliu Local indicatorii tehnico-economici, vom realiza proiectele tehnice peste iarnă şi sper ca în primăvară să putem începe lucrările", a spus primarul.

Finanţarea pentru pasajele propriu-zise va fi făcută de CNADNR, în timp ce rampele şi drumurile de acces de Primărie. Aceste două pasaje vor desfiinţa, practic, intersecţiile în cauză şi vor face legătura între oraş şi cartierul Grigorescu.

Primarul Ilie Bolojan a prezentat, din vară, doleanţa de a realiza în Oradea 5 pasaje supraterane peste şoseaua de centură a oraşului, pentru fluidizarea traficului rutier. Pe lângă cele patru pasaje pentru care procedurile birocratice au demarat deja, al cincilea pasaj ar urma să fie realizat în vecinătatea fostului CET II şi ar traversa liniile ferate de la ieşirea din oraş către Cluj, făcând legătura cu şoseaua naţională undeva în zona fostului post de control.

Pe de altă parte, Bolojan a anunţat în conferinţa de presă că miercuri Guvernul va analiza în şedinţă preluarea de către CNADNR a drumului dintre Oradea şi Nojorid, lung de 4,2 kilometri, pe care Compania să-l reabiliteze cu bani de la bugetul de stat.