Premierul Ilie Bolojan a avut, marți, în ședința Biroului Politic extins al PNL, unul dintre cele mai dure discursuri privind criza declanșată de PSD, după ce social-democrații au votat luni seară retragerea sprijinului politic pentru șeful Guvernului.

Potrivit stenogramelor obținute de G4Media.ro și HotNews.ro, Bolojan i-a acuzat pe liderii PSD că încearcă să fugă de răspunderea guvernării și că propagă „minciuni” despre deciziile luate în coaliție.

Premierul le-a spus liberalilor că „deficitul trebuie corectat”, iar costul dobânzilor a ajuns să însemne 2,9% din PIB, astfel că reducerea dezechilibrelor bugetare nu mai poate fi evitată.

În același discurs, Bolojan a susținut că reformele au început să înainteze „tot mai greu”, „practic mergeam cu frâna de mână trasă”, și a insistat că programul de guvernare a fost respectat, iar toate deciziile importante au fost luate „de comun acord”.

Atacul cel mai tăios a fost însă cel politic. Potrivit G4Media.ro și HotNews.ro, Bolojan a spus în fața conducerii PNL că „minciunile pe care le propagă PSD, că n-au fost de acord cu tot felul de lucruri, reprezintă o tehnică pe care o folosesc acum pentru a fugi de răspundere și pentru a găsi un vinovat”.

HotNews notează că premierul a calificat explicit această conduită drept „o tehnică de fugă de răspundere care s-a accelerat”.

Cutii de pantofi, penthouse...

Aceleași stenograme arată că premierul Ilie Bolojan a afirmat în ședința de marți: „E greu să fii credibil dacă ții de cutiile de pantofi, penthouse-uri și alte lucruri”. G4Media.ro arată că premierul s-ar fi referit astfel la sutele de mii de euro găsite de DNA în cutii de pantofi la fostul șef ARR - care i-a fost șef de cabinet lui Sorin Grindeanu - și la apartamentul în care ar locui Marcel Ciolacu într-un bloc în apropiere de parcul Herestrău.

În aceeași intervenție, Bolojan a afirmat că le-ar fi transmis social-democraților: „Până nu vă faceți ordine, nu vă trec bugetele”, adăugând că tocmai această poziție „a deranjat”.

Premierul a descris o parte a PSD ca având încă mentalitatea unui partid care se comportă ca și cum ar avea „45%”, „ca pe vremea lui Dragnea”, deși, a spus el, social-democrații nu mai sunt în acea poziție. Bolojan le-a mai spus liberalilor că PSD fie vrea să meargă în opoziție, fie, dacă rămâne la guvernare, ar vrea „un PNL care să fie o anexă” sau „arondat PSD”.

Discursul s-a încheiat, arată G4Media.ro și Digi24.ro, cu un apel intern la disciplină și menținerea guvernării. El a mai lansat o „înțepătură” la adresa PSD, spunând: „La talentul de a minți nu putem intra în competiție. Nu avem acest talent”.

Pe de altă parte, Hubert Thuma ar fi pledat marți pentru o reconciliere cu PSD și pentru continuarea guvernării în formula actuală, renegociată.

În paralel, Digi24.ro a scris, tot pe baza stenogramelor din ședința PNL, că în partid s-au conturat deja tabere diferite privind ieșirea din criză. O parte dintre lideri au respins categoric orice discuție cu AUR, SOS sau POT, invocând costurile de imagine și incompatibilitatea politică, în timp ce alții au susținut mai degrabă renegocierea protocolului cu PSD. 

PSD își retrage miniștrii

La reuniunea conducerii extinse a PNL ar urma să se adopte o rezoluție de susținere pentru Ilie Bolojan, iar Emil Boc a declarat înaintea întâlnirii că, „din punct de vedere constituțional, lucrurile sunt simple”, în sensul că Guvernul rămâne în funcție până la formarea altei majorități.

PSD a votat luni retragerea sprijinului politic pentru premier, însă fără să adopte imediat o decizie formală privind retragerea miniștrilor din Guvern.

Potrivit unei declarații făcute de Claudiu Manda și citate de G4Media.ro, dacă Ilie Bolojan nu demisionează, miniștrii PSD s-ar putea retrage joi din Executiv.

Pe de altă parte, președintele Nicușor Dan a transmis marți că problema nu este dacă are sau nu încredere în Bolojan ca persoană, ci dacă acesta „poate să strângă o majoritate”, semnal că următoarele zile vor depinde de negocierile parlamentare și de capacitatea partidelor pro-occidentale de a găsi o formulă de funcționare. Tot anterior, șeful statului vorbise despre posibile „turbulențe politice”, dar și despre nevoia menținerii unei guvernări pro-occidentale.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!