Traficul din sensul giratoriu din Calea Aradului, de la ieşirea din Oradea spre Arad va fi calmat cu ajutorul unor bretele pentru viraje la dreapta, atât către Sântandrei, cât şi către celelalte direcţii, iar pentru pietoni și bicicliștii se va construi o subtraversare.

Anunţul a fost făcut, vineri, de primarul Ilie Bolojan, într-o conferinţă de presă în care a precizat că angajaţii municipalității lucrează în această perioadă, pentru limitarea congestiei rutiere din această zonă, extrem de aglomerată.  

"La ieşirea din oraş, cele două bretele care sunt pentru viraj înspre dreapta, deci tot ce este în dreapta ieşirii înspre Arad, sunt în cea mai mare parte realizate. Acum am demarat lucrul la cel de-al doilea proiect, la bretelele care sunt în partea stângă a drumului care asigură ieşirea către Arad. Acolo va fi un complex de proiecte, vor fi trei proiecte: o bretea care va permite viraj dreapta venind dinspre centură şi intrând pe Calea Aradului, fără aşteptare în giraţie, a doua bretea este cea care va permite intrarea dinspre Arad şi viraj dreapta spre centură, de exemplu spre Leroy Merlin, fără aşteptare în giraţie, şi un lucru important pe care am considerat că trebuie să-l asigurăm cu aceste lucrări este o legătură pietonală între staţia de tramvai care va fi amenajată imediat lângă Peţa şi zona comercială ERA Shopping", a explicat, în premieră, primarul Ilie Bolojan în cadrul conferinţei de presă.

schita giratie Calea Aradului, Oradea

Edilul a arătat că această alee pietonală şi pentru biciclişti va subtraversa atât cele două bretele, cât şi actualul pasaj. Subtraversarea va fi amenajată exact pe amplasamentul pe care în momentul actual există o subtraversare gândită pentru scurgerea apelor.

Astfel, atât pietonii, cât şi bicicliştii care doresc să ajungă în zona centrului comercial ERA Park o vor putea face liniştiţi, fără să se mai intersecteze cu maşinile.

Potrivit lui Bolojan, lucrările vor fi executate de Direcţia Tehnică a Primăriei cu finanţare de la bugetul local. Studiul de fezabilitate va fi finalizat până pe 15 ianuarie, iar lucrările, ale căror valori urmează să fie estimate, vor fi executate până în toamna anului viitor.