Electrica, CFR, Compania de Drumuri, Agenţia pentru Protecţia Mediului, Apele Române şi alte instituţii care vor trebui să avizeze documentaţiile pentru introducerea reţelelor de gaz în localităţile din Bihor şi-au trimis reprezentanţii la o întâlnire de lucru pe care preşedintele Consiliului Judeţean, Ilie Bolojan, a organizat-o pentru a grăbi ritmul de eliberare a avizelor.
Introducerea reţelelor de gaz este un demers contracronometru, proiectele trebuind să fie depuse până la jumătatea lunii decembrie, aşa încât primăriile să acceseze fonduri UE.
Întâlnirea, organizată la iniţiativa lui Bolojan, a avut loc luni, la ea participând şi şeful Instituţiei Arhitectului Şef din cadrul CJ Bihor, Vasile Bimbo, şi directorul Zonei Metropolitane Oradea, Adrian Foghiş, care, potrivit unui comunicat al Consiliului Judeţean, „se va ocupa de susținerea primăriilor în obținerea avizelor necesare în termen de o lună”.
"Cu celeritate"
În cadrul întâlnirii, preşedintele CJ a cerut instituţiilor avizatoare să elibereze „cu celeritate” certificatele necesare, aşa încât primăriile din judeţ să depună până la termenul limită, care este 17 decembrie, proiectele pentru finanţarea europeană.
Bolojan a anunțat în prima sa conferinţă de presă susţinută ca președinte al CJ Bihor că această instituţie va sprijini primăriile să depună proiecte pe axa de finanțare 8.2 din cadrul POIM (Programul Operaţional Infrastructură Mare), urmând să fie formate 4 nuclee regionale în scopul obținerii unor punctaje care să asigure finanțarea proiectelor.
Cele patru zone au fost alese în funcție de punctajele maxime pe care acestea le-ar putea întruni având în vedere criteriile de acordare a finanțării. Un criteriu luat în calcul este numărul de gospodării active din perimetru (minimum 1.000 de gospodării), în timp ce punctajul maxim se acordă perimetrelor cu peste 3.000 de gospodării active, adică locuite), un alt criteriu fiind ca peste 60% din locuitorii fiecărui perimetru să se racordeze la gaz.
Cursă pentru fonduri UE
Cele patru zone identificate astfel sunt: Zona Metropolitană Oradea (formată din Sânmartin, Nojorid, Oșorhei și Paleu), Aleșd-Aștileu-Țețchea-Tileagd, Săcuieni-Diosig şi Ștei-Beiuș (cuprinzând localitățile Rieni, Drăgănești, Pietroasa, Buntești, Lazuri de Beiuș, Tinca și Cociuba Mare).
Municipiul Beiuş şi Ştei nu fac parte din proiect, având în vedere că primul are autonomie geotermică, iar celălalt are deja un proiect în derulare pentru introducerea rețelei de gaz.
Bugetul total al liniei de finanțare pe axa 8.2 POIM la nivel național este de 236 milioane euro, urmând ca valoarea maximă pentru fiecare proiect să fie de 25 milioane euro.
"Introducerea rețelelor de gaz este primul pas pe care îl facem în vederea creșterii calității vieții locuitorilor județului Bihor. Anul viitor se preconizează o altă sesiune de depunere, cu o sumă de trei ori mai mare, dar eu aș insista ca primăriile din județ să facă un efort și să depună proiecte în această sesiune, pentru a putea avea ulterior prioritate, în cazul în care vor exista proiecte neeligibile. (...) Consiliul Județean va acorda asistența tehnică, vom cofinanța documentațiile, vom fi proactivi, prin colaborarea între localități și Instituția Arhitectului Șef”, a declarat președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan.