Comisia Europeană a decis suspendarea unei plăți de 869 milioane de euro din a treia cerere de plată formulată de România aferent PNRR, a anunțat vineri ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, citat de spotmedia.ro.
Potrivit spuselor ministrului, CE a aprobat plata sumei de 1,279 miliarde euro din cererea nr. 3, dar a suspendat 814 milioane euro sub formă de granturi, adică bani nerambursabili, și a 55 milioane euro disponibile sub formă de împrumuturi.
„Consecința adoptării acestei decizii este că termenul de 6 luni pentru suma suspendată curge de la data de 28 mai 2025 și se încheie pe 28 noiembrie 2025”, a precizat ministrul.
Suspendarea plății de 869 milioane euro a fost cauzată de neîndeplinirea de către statul român a trei așa numite jaloane, vizând operaționalizarea Autorității de Monitorizare a Întreprinderilor Publice (motiv pentru suspendarea a 330 milioane euro), reforma guvernanței companiilor din subordinea Ministerului Energiei (227 milioane euro) și reforma pensiilor speciale (231 milioane euro).
Pe de altă parte, Marcel Boloș a avertizat că România riscă și alte penalități, „foarte consistente”, dacă nu finalizează la termen reforma fiscală necesară pentru cererea de plată nr. 4, care urmează să fie trimisă CE în luna iulie.
„Dacă nu vom avea reforma fiscală, penalitățile pot ajunge la minimum 660 de milioane de euro”, a spus ministrul.
Oficialul a subliniat, totodată, că „mai importantă este însă încrederea Comisiei Europene și reacția piețelor financiare”, în condițiile în care România se află într-o etapă avansată a procedurii de deficit bugetar excesiv, reglementată de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, iar nerespectarea angajamentelor asumate poate atrage sancțiuni suplimentare.