O bombă din al Doilea Război Mondial a fost descoperită luni în cariera de calcar din satul Subpiatră, din comuna bihoreană Ţeţchea.

Descoperirea a făcut-o un muncitor, în timpul unor lucrări de dislocare executate în carieră. Pompierii pirotehnişti au mers de îndată la faţa locului şi au ridicat bomba de aruncător, de calibru 82 de mm.

"Muniţia  a fost ridicată, transportată şi depozitată în condiţii de siguranţă de către echipajul pirotehnic, urmând a fi distrusă prin explozie controlată", a transmis ISU Bihor.

Pentru a preveni evenimentele nedorite ce se pot solda cu răniri grave sau pierderi de vieţi omeneşti, pompierii militari bihoreni le recomandă cetăţenilor să anunţe rapid la numărul unic 112 găsirea unor muniţii sau elemente de muniţie, să nu le atingă, să nu le lovească şi să nu le demonteze.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!