La bordul unui autocar care circula pe ruta Cehia-Bulgaria a fost găsit un dispozitiv exploziv artizanal. Autocarul aparţine unei firme din România, este înmatriculat în Bulgaria, urma să traverseze România şi avea la bord inclusiv cetăţeni români.

„O substanţă inflamabilă a fost depistată într-un autocar înmatriculat în Bulgaria, pe 16 mai, după-amiază, pe teritoriul Ungariei”, a comunicat Ministerul ungar de Interne, precizând că vehiculul aparţine unei firme din România.

Şoferul autocarului a declarat că a fost vorba de o bombă artizanală, fabricată dintr-o canistră care conţinea benzină şi acetonă, avea un dispozitiv electric şi un cronometru.

În autocar erau 34 de pasageri, inclusiv cetăţeni români, relatează site-ul ungar HVG.hu. Traseul autocarului includea traversarea teritoriilor Cehiei, Slovaciei, Ungariei, României şi Bulgariei. Incidentul este investigat de autorităţile din Cehia, Slovacia, Ungaria şi România.

Autorităţile ungare suspectează că pasagerul care a amplasat dispozitivul exploziv în autocar este un cetăţean ceh ori slovac, potrivit unui comunicat al companiei de transport Omega Group. Suspectul avea un bilet de la Praga până la Bratislava, dar a coborât la Brno, în Cehia, fără a mai urca în autocar.

Autocarul a ajuns luni, cu o întârziere de 18 ore, în Varna. Anchetatorii nu exclud posibilitatea unui complot terorist islamist.

Terorişti din cadrul reţelei sunnite Stat Islamic sau din alte organizaţii islamiste ar putea fi organizatorii complotului, afirmă surse citate de presa ungară şi bulgară.

Potrivit unor surse citate de site-ul HungaryToday.hu, complotul terorist ar putea fi opera organizaţiei sunnite Stat Islamic, activă în Irak, Siria şi Libia. Expertul bulgar Ivan Boiajiev afirmă, potrivit site-ului Novinite.com, că dispozitivul exploziv artizanal găsit în autocar este similar cu bombe folosite în alte atacuri.

(sursa: www.gandul.info)