Asociaţia Cătunul Verde îi îndeamnă pe bihoreni să doneze bani, printr-o metodă inedită, pentru înfiinţarea unui centru educaţional în Cetariu dedicat copiilor care provin din medii defavorizate. Doritorii vor primi câte un "borcan al generozităţii" în care vor aduna zilnic bani pe care ar fi vrut să-i cheltuiască pe o cafea, ciocolată sau alte lucruri mărunte.

Cei care doresc să sprijine iniţiativa trebuie să se înscrie în proiect trimiţând un mesaj pe pagina de Facebok a asociaţiei, pe adresa de mail catunulverde@gmail.com sau să sune la numărul de telefon 0757932187, în perioada 17 - 30 noiembrie. Aceştia vor primi apoi câte un borcan, unde până în 1 decembrie pot să pună în fiecare zi o sumă de bani pe care ar fi vrut să o cheltuiască pe o cafea, ciocolată, un pachet de chips-uri, un pachet de ţigări, pizza sau orice altceva.

"Pe 1 decembrie vom trage linie şi vom vedea cum poate o sumă mică să se transforme într-un proiect măreţ care poate schimba viaţa unui copil sau tânăr, sau cum ciocolata la care cineva a renunţat într-o zi se transformă în prânzul unui copil", se arată într-un comunicat transmis de ONG.

Apoi, din 1 până în 3 decembrie, banii strânşi de bihorenii generoşi vor fi trimişi de aceştia prin transfer bancar către asociaţie sau vor fi puși într-una din urnele amplasate la sediul unor companii partenere ale ONG-ului.

Din donaţii, voluntarii Asociaţiei Cătunul Verde speră ca până în luna mai a anului umător să deschidă un centru educaţional în localitatea Cetariu, unde copiii şi tinerii defavorizaţi, atât din sat, cât şi din alte localităţi din apropiere vor fi ajutaţi. Mai exact, voluntarii vor organiza de două ori pe săptămână activităţi de tip after school, cum ar fi cursuri de dezvoltare personală, întâlniri lunare cu copii şi tineri pentru dezvoltarea socială, personală şi profesională a lor, dar şi ateliere pentru persoane care lucrează în educaţie în zona respectivă.

"Borcanul generozităţii" este un proiect organizat cu ocazia mişcării globale Giving Tuesday, lansată în anul 2012 în SUA. În ultima marţi din luna noiembrie sau prima marţi din decembrie, este ziua în care ONG-urile, instituţiile publice, companiile şi oamenii generoşi încurajează implicarea în cadrul proiectelor de voluntariat, strângeri de fonduri şi alte campanii ale comunităţii.