Patronul unui restaurant din satul Gheghie a fost amendat de poliţiştii bihoreni, pentru că a găzduit o petrecere de botez, într-o perioadă în care orice fel de eveniment privat este interzis.

Poliţiştii Secției nr.1 de Poliție Rurală Borod au descins sâmbătă, în jurul orei 14.30, la cheful care avea 25 de invitaţi şi au întrerupt distracţia. Reamintim că organizarea de evenimente private de orice fel (nunţi, botezuri, mese festive etc.) este interzisă în continuare, pentru prevenirea răspândirii Covid-19.

„În consecință, administratorul societății comerciale respective a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19”, se arată într-un comunicat transmis duminică de Poliţia Bihor.

Un chef similar a fost oprit de poliţiştii bihoreni şi duminica trecută, într-un local din Auşeu. Atunci, amenda scrisă a fost de 1.000 de lei.

În urma controalelor de sâmbătă, echipe mixte de poliţişti, jandarmi şi angajaţi din alte instituţii publice au mai dat 157 de amenzi în valoare totală de 35.250 de lei pentru nepurtarea măștii de protecție, 19 amenzi în valoare de 8.000 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea şi libera circulație şi 4 amenzi în valoare de 5.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor privind carantina / izolarea.