În data de 18 mai 2021 a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 146/2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale, cunoscută popular ca "legea brăţărilor electronice".

Prin această lege se stabilesc condiţiile în care persoanele arestate la domiciliu sau aflate sub control judiciar, precum şi cele împotriva cărora s-a emis un ordin de protecţie, sunt obligate să poarte un dispozitiv electronic ce permite localizarea lor.

Este de precizat însă, de la început, că aceste brăţări vor fi utilizate doar din martie 2022 (teoretic, posibil şi mai devreme) în cadrul unui program pilot şi doar în cazul ordinelor de protecţie. În materia arestului la domiciliu şi a controlului judiciar, brăţările electronice vor deveni operaţionale până în 2025.

Odată cu intrarea în vigoare a legii se înfiinţează Sistemul informatic de monitorizare electronică, denumit SIME, care permite depistarea încălcărilor restricţiilor dispuse prin hotărâri judecătoreşti.

Potrivit legii, dispozitivul electronic de supraveghere se foloseşte astfel încât să nu îngrădească exercitarea dreptului la viaţa privată mai mult decât este inerent naturii şi conţinutului procesului de monitorizare electronică, ori să nu provoace intenţionat daune sau suferinţe fizice ori psihice persoanei supravegheate, altele decât cele inerente naturii şi conţinutului procesului de monitorizare electronică. 

De asemenea, în timpul monitorizării electronice, este interzisă orice formă de discriminare din motive de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA, ori pentru alte împrejurări de acelaşi fel.

Legea marchează şi o premieră, în sensul că sunt modificate prevederi ale Codului penal şi ale Codului de procedură penală în vederea compatibilizării cu actul normativ ce va produce efecte doar din... 2025! Să nu se mai spună că legiuitorul nu e în ton cu vremurile şi chiar înaintea lor!

Mai mult, unele prevederi produc deja efecte juridice. Spre exemplu, după 21 mai 2021, nerespectarea condiţiilor arestului la domiciliu, pe lângă faptul că atrage înlocuirea acestuia cu arestul "clasic", cum se întâmpla şi până acum, constituie şi infracţiunea de evadare.

Ca atare, cu sau fără brăţară, cel care pleacă din arestul la domiciliu va fi arestat şi va primi "bonus" şi o pedeapsă pentru evadare. Şi, uite aşa, parcă nici evadarea nu mai e ce a fost...