Un set de date care ar aparține unor utilizatori Instagram, estimat la aproximativ 17,5 milioane de conturi, au fost scos la vânzare pe dark web, potrivit unei informări făcute publice de Malwarebytes, companie specializată în securitate informatică, arată News.ro.

Malwarebytes susține că a identificat o ofertă de vânzare în care apar informații precum nume de utilizator, adrese de e-mail, numere de telefon, adrese fizice și alte date personale. Specialiștii companiei atrag atenția că, chiar dacă în astfel de „pachete” nu apar neapărat parolele, informațiile pot fi suficiente pentru ca infractorii să încerce să ajungă la conturi prin diverse metode de înșelătorie.

În analiza publicată, Malwarebytes explică faptul că astfel de date sunt folosite frecvent în atacuri de tip phishing, adică mesaje sau e-mailuri care par trimise de Instagram ori Meta, dar sunt, de fapt, capcane menite să te facă să dai click pe un link și să îți introduci parola pe un site fals sau să confirmi date personale.

Tot Malwarebytes spune că informațiile ar putea avea legătură cu un incident mai vechi, din 2024, asociat cu un API al platformei, adică un „canal” tehnic prin care aplicațiile și serviciile comunică între ele, iar dacă acesta nu este protejat corespunzător, pot fi colectate date fără acordul utilizatorilor.

Până la această oră, Meta, compania care deține Instagram, nu a anunțat public existența unei breșe care să vizeze aceste date, iar situația rămâne neclară în privința momentului exact în care informațiile ar fi fost obținute și a modului în care au ajuns la vânzare.

În acest context, specialiștii recomandă utilizatorilor să își întărească măsurile de siguranță, începând cu activarea autentificării în doi pași, adică logarea în cont să ceară, pe lângă parolă, și un cod suplimentar. O soluție și mai sigură, acolo unde este disponibilă, este folosirea unui passkey, o metodă care leagă accesul de telefon sau de dispozitiv, tocmai pentru a reduce dependența de parole.

De asemenea, este important ca utilizatorii să fie atenți la mesajele „urgente” primite pe e-mail sau în aplicație, mai ales cele care anunță blocarea contului ori „activitate suspectă” și cer confirmări rapide. Astfel de mesaje sunt folosite tocmai pentru a profita de panică, iar cea mai sigură variantă este verificarea direct în aplicație, din setări, fără accesarea linkurilor din mesaje.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!