La 10 luni după ce BIHOREANUL a dezvăluit că, sub conducerea PSD-istei Livia Bârlău, Primăria Brusturi a deturnat proiectul de alimentare cu apă al comunei, finanţat prin PNDL în 2018 cu 14,55 milioane lei, schimbând fraudulos soluţiile tehnice iniţiale, falsificând autorizaţia de începere a lucrărilor şi permiţând firmei Mirghiş & Mayer să lucreze în batjocură, Bihorel are dovada că Ministerul Dezvoltării a cerut comunei să-i înapoieze 4,383 milioane lei, adică toţi banii cheltuiţi până acum pentru proiect.

La o săptămână după ce ziarul a publicat articolul "Reabilitare prin demolare", Primăria a fost înştiinţată sub semnătura ministrului Cseke Attila că are "obligaţia de restituire" a banilor, dar pentru că tot bugetul local pe un an întreg este de 5,27 milioane lei, comuna nu are de unde să despăgubească bugetul central, aşa că în noiembrie Ministerul Finanţelor a decis să nu-i mai verse niciun leu de la Guvern, până la concurenţa celor 4,383 milioane lei.

Practic, Primăria riscă să nu-şi mai poată plăti propria funcţionare, dar şi mai dramatic e că proiectul de alimentare cu apă nu mai poate fi finanţat şi comuna nu va mai primi alţi bani în acest scop.

Cum autoarea "ingineriilor", primăriţa Livia Bârlău, se află de două luni în arest la domiciliu, fiindcă împreună cu soţul ei i-a administrat unui fost procuror o bătaie soră cu moartea, localnicii nici nu îi pot cere socoteală pentru marea "realizare", care îi condamnă la înapoiere pe ani mulţi de acum înainte. De n-or avea nici după ce bea apă...