Head Chef la restaurantul gastronomic Graf din Oradea, Ionuţ Lupu, a intrat în finala competiţiei Top Chef de la Antena 1.

Tânărul de 31 de ani a dovedit că este printre cei mai buni concurenţi din emisiune, chit la că la prima probă din emisiunea de sâmbătă n-a impresionat. Primul "examen" a constat în pârjolitul porcului, iar Ionuţ a fost singurul concurent luat la rost de membrii juriului, pentru că s-a prezentat cu o farfurie simplă, doar cu şorici.

La cea de-a doua probă, însă, în care fiecare concurent a primit o bucată de carne de porc şi una de curcan pentru a prepara o mâncare tradiţională, bucătarul orădean a pregătit o plăcintă de curcan cu cartofi, măr copt cu nuci şi cotlet cu sos de prune. La ultima probă, Ionuţ a gătit Tortellini cu pastă de creier şi mouse de ciocolată cu jeleu de mango şi ghimbir. "Ionuţ Lupu a demonstrat că poate crea un meniu cu viziune. Să fim serioşi, a prezentat două farfurii impecabil", a declarat juratul Tudor Constantinescu.

În urma acestor probe, tânărul orădean şi-a asigurat un loc în finala Top Chef, alături de concurenţii Dragoş Bercea, Giovanni Piselli şi Nico Lontras.

Finala competiţie va avea loc pe 26 ianuarie, de la ora 22.30, la Antena 1. Marele premiu pe care îl va lua câştigătorul constă în 50.000 de euro şi un stagiu de pregătire la un restaurant cu stele Michelin din Franţa.

Află mai multe despre tânărul bucătar din articolul "Top Chef de Oradea: Ionuţ Lupu găteşte pentru marele premiu de 50.000 de euro"