Voluntarii Centrului de tineret The Spot le-au oferit o bucurie suplimentară copiilor care participă la programele şi activităţile organizaţiei şi, vineri, i-au dus la o vânătoare de ouă de Paşti, în centrul oraşului.

Ajutaţi de Consiliul Elevilor din cadrul Colegiului Naţional Emanuil Gojdu, voluntarii The Spot au ascuns ouăle în Piaţa Unirii şi în curtea centrului, din Piaţa Rahovei. "Vânătorii" au fost 75 de elevi care frecventează centrul şi, pentru a găsi "comorile", ei au trebuit să găsească răspunsuri la ghicitori şi să rezolve calcule matematice. De pildă, au fost nevoiţi să meargă la "biserica faimoasă" care indică fazele lunii şi să găsească un anumit cireş, după ce au găsit răspunsul la un exerciţiu de adunare şi scădere.

După vânătoarea de ouă, elevii au fost premiaţi şi apoi au revenit la Centrul de Tineret, pentru activităţile obişnuite. "Evenimentul a fost un succes, elevii bucurându-se de o zi frumoasă în aer liber şi, prin aceasta, de sărbători. Voluntarii The Spot se gândesc deja la activitatea pe care o vor organiza cu ocazia zilei copiilor, văzând bucuria cauzată acum", se arată într-un comunicat al Centrului.

Vânătoarea de ouă, un joc tradițional prilejuit de Paşte şi originar din Marea Britanie, are tot mai mult succes şi în România, mai cu seamă că, de regulă, ouăle sunt de ciocolată sau sunt însoţite de surprize dulci.

Centrul de Tineret The Spot, singurul de acest gen din Oradea, organizează activităţi educaţionale pentru copii şi tineri. De pildă, în această perioadă, în centru se derulează activităţi remediale la matematică şi limba română pentru elevi de clasa a VI-a, cursuri de limbi străine, ateliere de creaţie şi se pregăteşte un curs de arhitectură.