Mulţi occidentali concep budismul ca un lung şir de meditaţii într-o linişte deplină, presărată cu ritualuri neschimbate de secole. Totuşi, Kanşo Tagai, un călugăr budist din Tokyo, spune că budismul trebuie să fie în pas cu vremea. Aşa că a înlocuit cântările tradiţionale cu muzică rap.

Un alt călugăr budist a găsit o metodă şi mai sigură de a atrage credincioşii. El a deschis un bar unde serveşte cocteiluri după reţete proprii, cu nume ca "Alege-ţi otrava" sau "Raiul şi Iadul". Zenşin Fujioka susţine că adevăratul spirit budist le cere clericilor să fie aproape de credincioşi şi să le asculte necazurile. Iar oamenii îşi dezvăluie mai uşor problemele în ambianţa unui bar, decât într-un templu ale cărui ritualuri nici nu le înţeleg prea bine.

În Japonia, anual se închid sute de temple budiste, în aceeaşi luptă pentru supravieţuire ca şi alte religii ale lumii.