Fără grevă

În judeţul Bihor, nicio primărie nu a notificat Prefectura că ar fi intrat în grevă şi că nu desfăşoară relaţii cu publicul. Nici salariaţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor nu au făcut grevă, dar susţin, la fel ca angajaţii majorităţii instituţiilor publice din judeţ, că vor participa la un miting de protest care va avea loc marţi, cu începere de la ora 13.00, în faţa Prefecturii Bihor.

Liderul sindicatului Finanţe Bihor, Dorin Micle, a afirmat pentru BIHOREANUL că 98% dintre sindicalişti sunt de acord cu greva, dar aceasta nu a fost declanşată deoarece încă nu a fost publicat actul normativ ce impune scăderea salariilor.

"Dintre cei 721 de angajaţi, membri de sindicat sunt 636, iar 620 şi-au dat acordul scris pentru grevă, dar, fiindcă nu a apărut încă actul normativ privind reducerea salariilor, deocamdată nu ştim faţă de ce protestăm".

"70% dintre angajaţi au datorii la bănci şi când vor vedea că nu au de unde să-şi plătească ratele şi nu au ce să pună pe masă la familii, va ieşi o grevă necontrolată", a mai adăugat Micle.

Şi angajaţii Consiliului Judeţean Bihor au lucrat luni, după un program normal dar, potrivit liderului sindical Kiss Judit, 125 din cei 153 de angajaţi poartă banderole albe, în semn de solidaritate cu greva celorlalţi angajaţi din sistemul bugetar. "Noi încă nu facem grevă propriu-zis pentru că mulţi colegi nu pot pierde salariul pe o zi, deoarece salariile noastre sunt şi aşa mici", a arătat Kiss.

Nici poliţiştii bihoreni, şi nici angajaţii de la Direcţia Regională Vamală nu au făcut grevă, şi nici nu au purtat panglici albe, desfăşurându-şi programul normal, iar funcţionarii de la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului se solidarizează cu greviştii, dar fără a-şi fi întrerupt activitatea.

Muncă, parţial

În schimb, o mână de angajaţi ai Casei de Pensii, au ieşit, luni, în faţa instituţiei, având coli A 4, pe care scria "Noi muncim ca să trăim, nu ca să cerşim".

"Am anunţat încă de vineri conducerea instituţiei că vom face azi (n.r. - luni) o grevă de două ore, pentru care au semnat 31 din cei 39 de membri ai sindicatului. Munca, însă, nu a fost întreruptă, s-a asigurat activitatea în toate compartimentele, mai ales în cele de lucru cu publicul. Noi încercăm să obţinem o reglementare conform căreia diminuarea salariilor să fie diferenţiată, nu de 25% pentru toată lumea", a declarat pentru BIHOREANUL Elisabeta Dan, liderul sindical al angajaţilor din Casa Judeţeană de Pensii. La această instituţie lucrează 79 funcţionari publici şi 54 de angajaţi pe bază de contract.

Tot grevă de solidaritate au făcut şi angajaţii Poliţiei Comunitare Oradea. Potrivit lui Ioan Găluţ, preşedintele Sindicatului Liber al Angajaţilor Poliţiei Comunitare-Locale Oradea "Lex Pol Loc", angajaţii serviciului au asigurat pe parcursul zilei numai o treime din activitate.

"Noi lucrăm cu doar o treime din efective. Am declanşat grevă de solidaritate pe tot parcursul zilei", a spus el, adăugând că, din cei 63 de angajaţi ai Poliţiei Comunitare Oradea, 56 sunt sindicalişti şi au semnat pentru grevă. Găluţ a adăugat că angajaţii care vor fi liberi vor participa marţi la mitingul de protest programat în faţa Prefecturii Bihor.

La fel, şi angajaţii Penitenciarului Oradea au asigurat tot numai o treime din activitate. Potrivit liderului sindical Cosmin Silviu Balogh, dintre cele 70 de cadre care au lucrat luni în tura de zi, 40 au fost în grevă de solidaritate. "Ceilalţi 30 au lucrat ca să asigure paza locurilor de deţinere", a declarat Balog, adăugând că şi angajaţii instituţiei pe care o reprezintă vor participa la mitingul de marţi, în faţa Prefecturii Bihor.