Şefii şi şefuţii din instituţiile bugetare, se ştie, le confundă cu propriile moşii, iar bunurile acestora cu proprietăţile personale. O verificare de rutină făcută săptămâna trecută de Prefectură la Centrul Judeţean Bihor al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) a confirmat mentalitatea "baronilor" bugetari, descoperind că, dintre cele 18 maşini care formează parcul auto al instituţiei, două erau "indisponibilizate" de doi dintre şefi.

Concret, un Duster era "plecat" în concediu cu tot cu directorul adjunct Cristian Câmpan, iar un alt autoturism se ,,odihnea" acasă la directorul executiv Ioan Grec, după ce acesta a fost confirmat cu Covid.

Bihorel pariază pe nişte sancţiuni la buzunarele celor doi directori ai APIA Bihor imediat ce vor reveni din concediul de odihnă, respectiv medical.