Guvernul a alocat, la propunerea Ministerului Sănătăţii, fonduri suplimentare pentru Casa de Asigurări de Sănătate Bihor. "La solicitarea reprezentanţilor Primăriei Oradea şi cu sprijinul ministrului Sănătăţii, Cseke Attila, bugetul CAS Bihor a fost suplimentat cu suma de 17,9 milioane lei (n.r. 179 miliarde de lei). Aceasta face posibilă acoperirea integrală a indicatorilor realizaţi de spitalele din subordinea Primăriei pentru lunile septembrie şi octombrie 2010 şi în proporţie de 55% luna noiembrie", se arată într-un comunicat al Primăriei.

Astfel, Spitalul Judeţean, de pildă, care, potrivit managerului Carmen Pantiş, are de primit de la CAS pentru cele 3 luni 143 de miliarde de lei vechi, va primi doar circa 122 de miliarde.

Pe bugetul iniţial alocat Bihorului pe 2010, CAS a încheiat contracte cu spitalele până în luna august inclusiv, după care a mers pe acte adiţionale pentru suplimentarea valorii de contract pentru lunile septembrie-noiembrie. Serviciile au fost prestate, facturile au fost tăiate, dar nu au fost plătite până în prezent.

Valoarea totală a restanţelor în Oradea se ridică la peste 300 de miliarde de lei vechi.

Cele 179 miliarde de lei sunt alocate judeţului Bihor în contextul în care Primăria Oradea "se bate" cu Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate, care a vrut să reducă la jumătate banii pentru spitalele orădene, preluate în iulie de municipalitate de la Ministerul Sănătăţii pentru serviciile medicale prestate pe lunile septembrie, octombrie şi noiembrie.