Deşi l-au interpretat diferit, toţi consilierii au aprobat, marţi, bugetul judeţului Bihor pe 2017. Majoritatea banilor vor fi cheltuiţi pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare, a salariilor şi pentru asistenţă socială, doar 27% din sumă - adică 116 milioane - fiind dedicată investiţiilor publice, între care finalizarea noului sediu al Muzeului Ţării Crişurilor, începerea lucrărilor la terminalul Aeroportului şi investiţii în modernizări şi reparaţii de drumuri.

Investiţii în transporturi

Bugetul aprobat al judeţului Bihor prevede venituri estimate la 391 milioane lei şi cheltuieli de 430 milioane lei, acestea fiind acoperite de cele 39 milioane lei rămase ca excedent bugetar pe 2016. Ca de obicei, "supravieţuirea" Consiliului Judeţean şi a instituţiilor subordonate depinde de alocările bugetare de la nivel naţional (cote defalcate impozitul pe venit şi TVA, subvenţii, etc.), căci veniturile proprii proiectate sunt doar de 3,3 milioane lei, majoritatea din diverse impozite, taxe şi concesiuni.

În ceea ce priveşte cheltuielile, peste 64% din bani, adică aproape 278 milioane lei, vor merge pe "cheltuieli socio-culturale" (funcţionarea unor instituţii din domeniile învăţământ, sănătate, cultură, recreere, religioase şi asistenţă socială), în timp ce doar 27% din sumă, mai precis 116 milioane lei, pe investiţii pentru dezvoltare. Sumele de cheltuieli de funcţionare sunt mai mari şi datorită creşterilor salariale obligatorii de 20%, respectiv de 50% pentru personalul artistic.

Pentru a acoperi investiţiile estimate la 116,2 milioane lei, spre secţiunea de dezvoltare au fost mutaţi şi cei 38,8 milioane lei din excedentul bugetar pe anul trecut. În principal, banii vor merge spre proiectele de modernizare a mai multor drumuri din judeţe - 52,1 milioane lei (din care 21,4 milioane lei pentru reabilitarea DJ 792 Beliu – Tinca – Leş), spre amenajarea noului sediu al Muzeului Ţării Crişurilor - circa 12 milioane lei, amenajarea noului terminal al Aeroportului Oradea - 8 milioane lei şi proiectul privind sistemul de management al deşeurilor din judeţul Bihor - 30,7 milioane lei.

Contre pe cifre. Cine a dat mai mult?

În raportul de specialitate prezentat de executivul Consiliului Judeţean, bugetul proiectat pe 2017 este comparat cu cel executat pe anul 2016. Astfel, în 2016, veniturile totale s-au ridicat la 457,5 milioane lei, faţă de 391 proiectate pentru anul acesta, iar cheltuielile au fost mai mici – 419 milioane lei, faţă de 429,7 milioane lei programate pe anul în curs. Tabelul comparativ arată că subvenţiile de la bugetul de stat pentru proiecte cu finanţare nerambursabilă sunt estimate să scadă de la 21,5 milioane lei la 10 milioane lei.

"Am constatat că bugetul actual reprezintă doar 95% din bugetul executat din 2016. Dacă scoatem excedentul de anul trecut, e doar 85%. Deci acea faimoasă creştere a bugetului pe care o trâmbiţau anumiţi oameni politici este contrazisă de cifre astăzi", a spus, în deschiderea şedinţei, liderul grupului PNL din Consiliul Judeţean, Ionel Avrigeanu.

Acesta a subliniat şi faptul că doar 27% din bugetul proiectat este dedicat investiţiilor, precizând, totodată, că se aşteaptă ca nici acestea să nu fie realizate, ci, dimpotrivă, în vară bugetul CJ Bihor să aibă de suferit din cauza unor rectificări negative la nivel naţional.

"Avem un buget de supravieţuire, de funcţionare şi mai puţin un buget de dezvoltare. Cu excepţia, trebuie să recunosc, a acelei sume de 8 milioane lei pentru Aeroportul Oradea. Restul sunt bani ipotetici pe care mă îndoiesc că la finalul anului îi vom găsi în lista de realizate. Noi vom vota acest buget pentru că Consiliul Judeţean şi instituţiile subordonate au nevoie de el pentru funcţionare", a spus Ionel Avrigeanu.

Eu îmi apăr sărăcia…

Aprecierile liderului PNL i-au enervat pe reprezentanţii puterii, care au vrut să-i combată logica. "Domnul Avrigeanu face comparaţie între proiecţia pe 2017 şi realizatul pe 2016. Comparaţia nu este corectă, ci gen politruc. Vă garantez că la vară nu va fi rectificare negativă, nu va fi nici în toamnă rectificare negativă şi, la iarnă, bugetul va fi mult mai mare decât este astăzi. La fel cum azi e mult mai mare decât bugetul iniţial de anul trecut", a spus vicepreşedintele CJ Bihor, Ioan Mang.

E adevărat, la începutul anului 2016, bugetul votat al CJ Bihor era mai mic decât cel votat marţi. La începutul anului trecut, bugetul estimat a fost de 424 milioane lei, din care venituri estimate mult mai mici - de 376,5 milioane lei - decât cele de anul acesta. "Haideţi să comparăm pornirea din 2016 cu cea din 2017. Pornirea noastră de acum este de 103,8% faţă de cea de anul trecut, deci mai mare cu 4%. Am speranţe că şi execuţia va fi mai bună. Nu văd nicio rectificare negativă momentan", a spus Pasztor.

Totodată, vicepreşedintele Traian Bodea a adăugat că sumele din 2016 s-au datorat şi unei absorbţii mari pe proiecte europene. "Anul acesta suma e mai mică, dar avem proiecte noi pe care vrem să le depunem pe fonduri europene şi această absorbţie va creşte", a menţionat Bodea.

În perioada următoare, probabil la viitoarea şedinţă de Consiliu Judeţean, aleşii vor decide şi împărţirea cotelor defalcate de 20% din impozitul pe venit şi TVA, deci banii meniţi să sprijine bugetele locale ale primăriilor din Bihor.