Parlamentul României a adoptat marţi seara, după dezbateri, proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2021. Rezultatul votului a fost 234 "pentru" şi 170 "împotrivă", în prima mare validare a solidităţii coaliţiei de guvernare.
Fără amendamente
Nici un amendament depus de parlamentarii opoziţiei nu a fost votat, astfel că bugetul este adoptat în forma transmisă de guvernul Cîţu, fapt care reprezintă o premieră. "Reformă şi investiţii. Au fost zile importante. Este o premieră când bugetul trece fără niciun amendament. Arată că suntem o coaliţie puternică, pregătită să reziste 4 ani", a declarat Florin Cîţu după aprobarea bugetului, citat de G4media.ro.
Pentru a intra în vigoare, proiectul legii bugetului de stat trebuie promulgat de preşedintele Iohannis.
De asemenea, tot marţi seara, vicepremierul USR PLUS Dan Barna a vorbit de asemenea de unitatea alianţei, spunând că cele două zile alocate dezbaterii şi adoptării bugetului arată că "există o majoritate clară", iar proiectele importante pentru România "sunt pe cale să devină realitate".
Vicepremierul Hunor Kelemen a declarat că Guvernul a reuşit să vină cu un buget, pe 2021, "foarte bine gândit şi foarte bine făcut", astfel încât să fie redus deficitul la 7,1 şi să se facă investiţii în toate domeniile importante.
În schimb, reprezentanţii PSD au criticat bugetul propus de Guvernul Cîţu. Luni, în timpul dezbaterilor, parlamentarii PSD i-au dus lui Ludovic Orban păpuși, în semn de protest pentru că nu au fost majorate alocațiile.
Florin Cîţu a susţinut că singura nemulţumire a PSD-iştilor ar fi, de fapt, aceea că nu mai au acces la fondurile publice.
Cîţu: Fără majorări de taxe
Premierul României, Florin Cîţu, a făcut luni seara câteva precizări pe marginea bugetului pentru 2021, spunând că are două elemente definitorii: "reforma profundă a statului român și declaraţia fermă că drumul României este în Europa şi alături de partenerii noştri în Alianţa Nord-Atlantică, pentru a garanta românilor siguranţă şi securitate".
"Menținem politica fiscală stimulativă, nu vom crește și nu vom majora taxe și impozite, încurajăm investițiile. Bugetul pentru 2021 este construit astfel încât să încurajeze redresarea economică și să reducă dezechilibrele bugetare apărute în perioada 2017-2019, când fosta guvernare a amânat plata facturilor și a crescut cheltuielile. Răspundem așteptărilor mediului de afaceri: transparenţă, predictibilitate, stabilitate, simplificare, inclusiv în privinţa legislaţiei fiscale. Am promis anul trecut şi m-am ţinut de cuvânt. Este important, şi vom face prin acest buget, accelerăm procesul de informatizare pentru a creşte gradul de colectare prin conformare voluntară", a arătat prim ministrul.
Potrivit acestuia, "angajaţii sectorului public trebuie să-şi asume deciziile, să existe responsabilitate şi răspundere. Este nevoie să restructurăm aparatul de stat în funcţie de nevoile curente ale societăţii, este imperativ să restructurăm companiile de stat pentru a nu arunca banii bugetului în găuri negre".
Cîţu a mai subliniat că "de 30 de ani, clasa politică din România a fugit de reformă, de măsuri clare și transparente, care fac bine întregii societăți pe termen lung". "Nu trebuie să ne mai fie frică să cerem performanță, profit, transparență în modul în care sunt cheltuiți banii publici", a conchis acesta.
Deficit de 7,16 din PIB
Conform proiectului, bugetul de stat se stabileşte la venituri în sumă de 173,700 miliarde lei, iar la cheltuieli în sumă de 326,407 miliarde lei credite de angajament şi în sumă de 261,050 miliarde lei credite bugetare, cu un deficit de 87,349 miliarde lei, potrivit Agerpres.
La nivel consolidat, deficitul este estimat la 7,16% din Produsul Intern Brut (pe cash) în acest an, în condiţiile unor venituri reprezentând 32,67% din PIB, respectiv 364,907 miliarde de lei, şi ale unor cheltuieli de 39,84% din PIB, respectiv 444,907 miliarde de lei.
Proiectul de buget este configurat pe un cadru economic cu o creştere de 4,31% prevăzută pentru anul 2021.
Conform proiectului bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetul aferent sistemului public de pensii se stabileşte la venituri în sumă de 90,08 miliarde lei, şi identic la cheltuieli, atât la credite de angajament, cât şi la credite bugetare.
Sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se stabileşte la venituri în sumă de 283,325 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 140,395 milioane lei, atât la credite de angajament, cât şi la credite bugetare, cu un excedent de 142,93 milioane lei.