Procurorii DNA Oradea au dispus trimiterea în judecată a lui Ferdinant Stănescu, bulibaşa romilor ieşeni din comuna Grajduri, pentru trafic de influenţă, potrivit unei informări trimise miercuri.

Potrivit rechizitoriului "în zilele de 22 şi 25 noiembrie, precum şi pe 9 decembrie 2015, inculpatul Stănescu Ferdinant a pretins de la o persoană (denunţător în cauză), suma totală de 30.000 de euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra a trei magistraţi din municipiul Iaşi, învestiţi cu soluţionarea unei cauze penale în care o rudă a persoanei denunţătoare fusese trimisă în judecată, în stare de arest preventiv".

În schimbul banilor, bulibaşa din Iaşi i-a promis bihoreanului că îi va determina pe magistraţi să dispună punerea în libertate a persoanei inculpate. Ferdinant Stănescu i-a mai spus bihoreanului de la care a pretins şpaga că cele trei persoane, "doi procurori şi un judecător" urmau să primească iniţial câte 5.000 de euro, iar, după punerea în libertate a rudei denunţătorului, încă 5.000 de euro pe persoană.

Denunțat de soția bihoreanului la sediul DGA Bihor, Ferdinant Stănescu a fost prins în flagrant, pe 9 decembrie, într-o acțiune comună organizată de ofițerii DGA Bihor și procurorii DNA Oradea imediat ce a primit de la denunțătoarea sa o primă tranşă de 12.000 de euro, în parcarea unui hotel din Băile Felix. 

Întreaga anchetă și acțiunea de prindere a bulibașei Stănescu au avut sprijinul Serviciului Român de Informaţii.

Dosarul bulibaşei romilor din Iaşi a fost trimis spre judecare către Tribunalul Bihor, cu propunere de menţionere a măsurii preventive dispuse în cauză. La cererea DNA Oradea, magistraţii Tribunalului Bihor au decis pe 10 decembrie arestarea lui Stănescu pentru 30 de zile.

Stănescu, a cărui avere este estimată la 7 milioane de euro, este comisar european pe problemele romilor din partea unei organizaţii non-profit de protecţie a drepturilor omului.