După ce preşedintele Traian Băsescu a anunţat în vară că Bihorul este un judeţ de handicapaţi, circa 33% dintre pensionarii înregistraţi fiind beneficiarii unei pensii de invaliditate, Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap s-a executat şi şi-a luat rolul în serios.

Medicii au luat la purecat dosarele, astfel că orice suferind care nu leşină pe drumul spre serviciu şi nu horcăie prea tare la locul de muncă e lămurit că ar face bine să îşi caute de lucru.

Excesul de zel a ajuns până acolo încât joia trecută comisia a chemat la evaluare, tocmai de la Vârciorog, o femeie de 80 de ani, bolnavă de demenţă senilă, aflată sub tratament medical de ani de zile, pentru a vedea dacă nu cumva e aptă de muncă.

Aparţinătorii au trebuit să-şi care bunicuţa cale de 30 de kilometri pentru ca membrii comisiei să constate, totuşi, că biata de ea poate rămâne acasă, liniştită, câte zile i-o mai da Dumnezeu.

Dacă nu de alta, măcar pentru că Parlamentul e plin, iar la ce suferinţă are, alt loc de muncă nu şi-ar putea găsi...