Primarii din Bihor ar face bine să fie mai atenți cu deciziile pe care le iau, căci s-ar putea să plătească greșelile din buzunarul propriu. Un control al Curții de Conturi Bihor la Primăria Hidișelu de Sus a scos la iveală că instituția a greșit, plătind din bani publici o amendă încasată de la Garda de Mediu pentru o tâmpenie a primarului PNL Adrian Petroi.

În aprilie anul trecut, comisarii de mediu au descoperit că localnicii aruncau gunoaie într-o râpă de la marginea satului Mierlău, iar Primăria le acoperea periodic. Ideea a avut-o chiar edilul Petroi, care s-a justificat atunci că încerca să înfunde râpa și de aceea le-a permis oamenilor să arunce gunoaiele acolo.

Curtea de Conturi a constatat acum că amenda de 25.000 lei încasată de la Garda de Mediu nu trebuia plătită de Primărie, nefiind o cheltuială „pentru realizarea obiectivelor și atribuțiilor instituției”, așa că banii trebuie recuperați „de la persoanele care nu au asigurat respectarea normelor de protecția mediului”. Adică, de la primarul care a dat undă verde la depozitarea frauduloasă de gunoaie, căci sătenii care le-au aruncat sunt mai greu de depistat.

Măcar de-ar fi singura hibă a edilului liberal, auditorii de Conturi depistând și alte baiuri la Primărie, cum ar fi că a divizat un contract de achiziții publice în mai multe lucrări, ca să nu facă licitație, a scutit niște utilaje grele de impozite de câteva mii de euro și a dat indemnizații de handicap fără drept. Așadar, n-ar fi exclus ca Petroi să vină cu un purcoi de bani de-acasă...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!