Comunicat de presă
Marți, 26 august 2025, Primăria și Consiliul Local al Comunei Sânmartin vă invită să participați la târgul cu vânzare de produse agroalimentare “Bunătăți din comuna Sânmartin” ce oferă bihorenilor produse naturale, direct de la producătorii locali din comună!
Comuna Sânmartin face un pas important spre susținerea producătorilor locali și promovarea unui stil de viață sănătos, prin proiectul „Înființare piață locală prin lanțuri scurte de aprovizionare în Comuna Sânmartin, județul Bihor”.
Inițiativa aparține Consiliului Local Sânmartin și primarului Cristian Laza, care își dorește să creeze punți directe între fermieri, producători agricoli din zonă și consumatorii din comunitate, încurajând astfel consumul de produse locale, naturale și puțin procesate.
Descoperă „Bunătăți din Sânmartin” – un proiect cu și despre comunitatea locală!
Prin intermediul acestui proiect se investește în producătorii locali, se oferă sprijinul de care au nevoie pentru a-și continua și dezvolta activitatea și se încurajează atât locuitorii comunei, cât și turiștii aflați în localitățile Băile Felix și Baile 1 Mai să consume produse din proximitate, mai sănătoase, mai gustoase și mai sustenabile.
La târg vor fi disponibile spre vânzare o varietate de produse sezoniere locale: grâu, porumb, rapiță, legume de câmp, cartofi (timpurii, semi-timpurii, de vară), sfeclă roșie, ridichi, ceapă verde, dovleac, roșii, varză roșie, gulii, orz, orzoaică, floarea-soarelui și alte legume proaspete de sezon.
Cei care doresc să achiziționeze produse naturale, cât mai puțin procesate, oferite de producătorii locali din comună sunt așteptați la Târgul cu vânzare de produse ale producătorilor locali, marți, 26 august, cu începere de la ora 08:00.
Târgul se va desfășura în zona centrală a comunei, Piațeta Apollo din localitatea Băile Felix.
Proiectul „Înființare piață locală prin lanțuri scurte de aprovizionare în Comuna Sânmartin, județul Bihor” este finanțat cu sprijinul Uniunii Europene, prin intermediul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.
„Împreună creștem satul românesc.”
(anunț publicitar)