Agenția de Management al Destinației Bihor, împreună cu Muzeul Țării Crișurilor, organizează în 20-21 septembrie a treia ediție a evenimentului „Gusturi și tradiții de Bihor”, dedicat promovării gastronomiei și obiceiurilor locale.

Evenimentul va avea loc și în acest an în parcul Muzeului Țării Crișurilor.

Organizatorii își propun să aducă în fața publicului preparate tradiționale bihorene, realizate după rețetele culese în volumul „Rețete tradiționale de Bihor”, lansat la prima ediție a festivalului.

Deocamdată, nu a fost anunțată lista participanților și a mâncărurilor. La ediția din 2024, s-au putut cumpăra sarmale, tocană de unghii de porc, pită picurată, presărată cu brânză de burduf, plăcintă de Briheni, supă de „șelată” verde, găluște slovăcești, toroș, bogracs.

„Ne dorim ca, în viitor, să regăsim în meniurile restaurantelor din Oradea și din Bihor măcar 2-3 din preparatele bihorene, realizate după rețetele tradiționale”, spune Adrian Dubere de la AMD Bihor.

Pe lângă gastronomie, vizitatorii vor putea descoperi meșteșuguri locale, produse artizanale, dansuri și muzică tradițională din Țara Crișurilor, toate menite să pună în valoare patrimoniul cultural, material și imaterial al județului.

Târgul este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Bihor, al Primăriei Oradea și Visit Oradea, dar și în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Bihor, Centrul de Cultură al Județului, Teatrul „Regina Maria” și Asociația „Prietenii Muzeului Țării Crișurilor”.

Și cu această ocazie, producătorii sunt invitați să adere și să participe activ la procesul de certificare a produselor tradiționale specifice județului Bihor.

Descarcă de mai jos cartea „Rețete tradiționale de Bihor”!

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!