Peste 150 de meşteşugari din ţară și străinătate vor ajunge în weekendul 22 - 24 iulie în Parcul Nicolae Bălcescu din Oradea, la cea de-a 29-a ediţie a Târgului Meşterilor Populari.

La târg vor fi prezenți meşteşugari din Maramureş, Bucovina, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Banat, Transilvania şi Crişana, care vor vinde vase din ceramică, obiecte din fier, lemn, papură şi împletituri din nuiele, piese textile, port popular tradiţional şi vestimentaţie inspirată din acesta, podoabe, pictură naivă, icoane pe sticlă, ouă încondeiate, sticlă, turtă dulce, plăcinte, kurtos kolacs, miere şi plante medicinale, au transmis reprezentanții Muzeului Țării Crișurilor, printr-un comunicat de presă.

La fel ca în cazul ediţiilor precedente, vor fi invitaţi şi meşteri pricepuţi din Ungaria - care vor aduce obiecte din ceramică, din Serbia - care vor vinde obiecte din lemn, şi din Republica Moldova - care vor veni cu podoabe ţărăneşti, jucării din lemn şi ceramică neagră.

Programul târgului şi spectacolele de muzică populară cu ansambluri folclorice şi solişti din judeţul Bihor vor fi anunţate în curând de MȚC.

Evenimentul este organizat de MȚC în parteneriat cu Primăria Municipiului Oradea, Centrul de Cultură al Judeţului Bihor, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bihor şi Asociaţia "Prietenii Muzeului Ţării Crişurilor".

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!