Persoanele vârstnice din Oradea au posibilitatea să învețe cum să folosească telefoanele inteligente și internetul în siguranță, printr-un program de cursuri gratuite organizat de Direcția de Asistență Socială Oradea.

Conform unui comunicat de presă transmis vineri de reprezentanţii DASO, cursurile au loc săptămânal, la Centrul Social Multifuncţional pentru Persoane Vârstnice Rogerius II, şi sunt gândite special pentru a-i ajuta pe seniori să se familiarizeze cu tehnologia. 

Participanţii învaţă cum să utilizeze funcţiile de bază ale unui smartphone, cum să caute informaţii online, dar şi cum să evite fraudele sau tentativele de înşelăciune din mediul digital.

Primele două sesiuni s-au desfăşurat pe 18 şi 24 martie şi au avut 21 de participanţi. Conform organizatorilor, interesul pentru program este în creştere, iar alte 12 persoane s-au înscris deja pentru sesiunile următoare.

Potrivit comunicatului, obiectivul cursurilor este de a-i ajuta pe vârstnici să devină mai încrezători în utilizarea tehnologiei, să poată comunica mai uşor cu familia şi să acceseze diverse servicii online, precum plata facturilor sau programările medicale.

"Într-o lume tot mai digitalizată, este esenţial ca vârstnicii să ţină pasul cu tehnologia pentru a se bucura de avantajele ei. Prin aceste cursuri, nu doar că îi ajutăm să utilizeze smartphone-ul şi internetul în siguranţă, dar le oferim şi instrumentele necesare pentru a rămâne conectaţi cu cei dragi, pentru a accesa rapid servicii importante, precum plata facturilor sau programările medicale, şi pentru a naviga cu încredere în mediul online. Digitalizarea este despre incluziune, iar noi ne dorim să fim alături de seniori în această tranziţie", este citată în comunicatul de presă Anca Grama, directoarea executivă a DASO.

Cei interesaţi se pot înscrie fie prin e-mail la social@daso-oradea.ro, fie telefonic la 0770 988 624.

Cursurile sunt programate să aibă loc în fiecare marţi, între orele 10 şi 11, la Centrul din strada Episcop Ioan Suciu, nr. 1 din Oradea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!