Persoanele în căutare de un job sunt chemate să participe vineri, între orele 10 şi 13, la Bursa locurilor de muncă la sediul Centrului Cariere, situat în Oradea, str. Universităţii nr. 4, în campusul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane.
"Bursa oferă peste 150 locuri de muncă, atât pentru absolvenţii de studii medii cât şi pentru persoane cu studii superioare", se arată într-un comunicat din partea Fundaţiei Ruhama.
Centrul Cariere este înfiinţat la iniţiativa Fundaţiei Ruhama în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bihor, Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Bihor, Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane din cadrul Universităţii din Oradea şi Gesellschaft für Soziale Unternehmensberatung mbH din Germania, pentru a veni în întâmpinarea problemelor legate de inserţia pe piaţa muncii a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă din judeţul Bihor.
Serviciile oferite cetăţenilor şi angajatorilor sunt gratuite. Mai multe detalii despre locurile de muncă oferite la telefon 0259/456.180 sau adresa de mail cariere@ruhama.ro.