Aproape 900 de job-uri vor fi puse pe mesele angajatorilor, vineri, la Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor.

Evenimentul se adresează în primul rând celor care anul acesta au încheiat o formă de studiu şi încă nu au un loc de muncă, dar nu numai.

"Obiectivul principal al acestui eveniment îl constituie creşterea gradului de ocupare pentru absolvenţi, nefiind excluse alte categorii de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, prin întâlnirea directă a cererii cu oferta de locuri de muncă, în condiţiile unei concurenţe loiale şi transparente", a precizat directorul AJOFM Bihor, Békési Csaba.

Totodată, bursa este o oportunitate pentru cei care nu au un loc de muncă să afle ce se caută pe piaţă, astfel încât să-şi poată găsi un job conform pregătirii lor sau să se reorienteze spre alte domenii.

Potrivit lui Békési, au confirmat participarea la eveniment 51 de angajatori, care au în total o ofertă de 889 de locuri de muncă, din care 145 pentru persoanele cu studii superioare.

Bursa va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor, începând cu ora 9.