Probabil că unii dintre dumneavoastră vă mai amintiţi campania de semnături pe care am început-o în iunie 2015, din cauza mirosului greu de dejecţii porcine emanat de SC Nutripork peste cartierele Oradiei şi zona metropolitană. Aproape 3.500 de orădeni au semnat online petiţia "Spune NU Mirosului Infect din Oradea" şi peste 800 au semnat fizic, cu date de identificare, în incinta parcului Don Orione din Ioşia.
Am cerut atunci autorităţilor să ia toate măsurile pentru ca mirosul infect care învăluie cartierul şi care este un pericol pentru sănătatea publică să nu ne mai oblige să ne închidem geamurile locuinţelor, să ne protejeze de duhoare. Au urmat multiple discuţii şi întâlniri cu factorii decidenţi, atât la nivel local, cât şi central, iar rezultatele sunt cele pe care le ştim cu toţii: Oradea încă miroase a porci.
Chiar dacă pare un efort care nu a dus la rezultatul sperat, mesajul meu nu este de resemnare. Recent, conducerea SC Nutripork a cerut reînnoirea autorizaţiei de mediu, cu toate că plângerile comunităţii împotriva mirosului greu au fost făcute publice în mai multe rânduri. Drept urmare, am luat-o de la început: întâlniri şi discuţii cu conducerea Agenţiei de Protecţie a Mediului, Instituţia Prefectului şi sesizări scrise prin care cer autorităţilor competente să nu mai permită acest abuz.
Am convingerea că, dacă doar un sfert dintre cei care aţi semnat petiţia din 2015 v-aţi manifesta zilele acestea nemulţumirea în scris către Agenţia de Mediu Bihor, Nutripork fie nu va mai primi o nouă autorizaţie, fie va fi obligată să-şi desfăşoare activitatea în respect faţă de comunitatea cu care se învecinează. Vă provoc la mai mult decât o semnătură!
Faptul că şi alte persoane, mediul politic şi ONG-uri (Asociaţia Sântandrei Metropolitan Area) au devenit tot mai vocale în ultimul timp împotriva acestui abuz este o încurajare şi o dovadă în plus că buturuga mică poate răsturna carul mare. Aşadar, nu subestimaţi începuturile mici şi manifestaţi-vă în scris nemulţumirea către organele competente!
Nadia Pa
orădeancă