Cristi Minculescu, Valter Popa și Doru „Boro” Borobeică le-au oferit orădenilor, în ultima zi de august, un concert acustic, adus în premieră la Oradea și plin cu „cadouri”, după cum a descris chiar solistul câteva dintre piesele interpretate în stil mai molcom decât cel obișnuit al trupei Iris.

Concertul denumit Iris Unplugged a avut loc în grădina Muzeului Țării Crișurilor și a strâns peste 2.000 de fani. Printre aceștia, rockeri care între timp au renunțat la plete, orădeni și orădence care au crescut cu piesele legendare ale formației Iris, precum și mulți copii și adolescenți, semn că trupa cu nume de floare nu va fi uitată prea curând. 

Pe scenă, așezați pe scaune, au stat cei trei rockeri, solistul fiind încadrat de Valter, la chitară, și Boro, la chitară acustică bas. „E diferit față de electric? E diferit fată de ăla cu zgomot? E mai bine?”, și-a întrebat Minculescu fanii în prima parte a concertului. A primit răspunsuri aprobatoare din public și a continuat cu piese ca „Baby”, „Să nu crezi nimic”, „Strada ta” sau „Somn bizar”. 

Atmosfera din grădina Muzeului Țării Crișurilor a fost completată de luminițele telefoanelor, care au însoțit baladele rock atât de cunoscute, de bătăile ritmate din palme ale fanilor, care au fost provocați chiar să cânte părți ale unor piese, de pildă prima strofă din celebra „De vei pleca”. „Oradea, minunat!”, i-a încurajat Cristi Minculescu pe cei din public. 

După promisiuni („Te voi aștepta...”) și rugăminți („De vei pleca, să iei cu tine doar nopțile în care noi am fost nemuritori”), pe finalul concertului a venit rândul unor legăminte, așa că, împreună, rockerii și fanii au cântat refrenul melodiei de căpătâi „Floare de Iris”: „Iar când noi nu vom mai fi, vă veți aminti că a fost, odată, Iris”...

Concertul Iris a fost organizat în cadrul programului estival „Tipografia de idei”, al Muzeului Țării Crișurilor, și a avut intrarea liberă.

În acest weekend sunt programate alte trei concerte: Vunk (vineri, ora 20), Cargo (sâmbătă, ora 20) și Compact (duminică, ora 20). 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!