Şcoala din Leş e sub ape în urma ploilor căzute în ultimele zile. Joi dimineaţă, curtea a fost total inundată, iar apa ajungea aproape la genunchi. Pentru că n-a făcut faţă situaţiei, primăria a chemat pompierii în ajutor.

"Operaţiunea a durat aproximativ 6 ore, pompierii militari, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Nojorid, înlăturând apa cu ajutorul motopompelor din dotare de pe o suprafaţă de aproximativ 3.000 metri pătraţi", arată un comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Cum s-a ajuns aici? Firma care s-a ocupat de reabilitarea Drumului Naţional 79 Oradea-Arad a abandonat lucrările, fiindcă nu a mai primit bani de la Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi, şi a plecat fără să mai facă şi şanţuri. Iar cele existente au rămas înfundate.

Cum în ultima vreme a plouat continuu, primăria a fost depăşită de situaţie, fiind nevoie de intervenţia pompierilor. "Astăzi, de exemplu, n-am fi putut intra în clădire, cele două intrări fiind inaccesibile. Trebuia fie să duc copiii în altă parte, fie să suspend cursurile, dar noroc că a fost proiectul "Şcoala Altfel" şi activităţile s-au desfăşurat în alte părţi", a declarat, joi, directoarea şcolii, Melinda Tănase.

"De când situaţia se prezintă ca azi, în fiecare zi vin pompieri şi ajută cu pompe de mare capacitate la direcţionarea apei în şanţul care duce spre Salonta, deoarece şanţul de pe partea care duce spre Oradea e înfundat din cauza lucrărilor nefinalizate la reabilitrea drumului. Muncitorii au lăsat podurile înfundate cu moloz, iar apa nu poate să curgă", a explicat directoarea.

La rândul său, primarul comunei Nojorid, Mircea Crainic, afirmă că responsabilitatea pentru situaţie o poartă CNDAR, pe care a sesizat-o de mai multe ori, şi mai cu seamă firma care a executat lucrările la reabilitarea drumului (Astaldi). "Şcoala se inundă pentru că nu au fost făcute şanţurile", afirmă edilul. În concluzie, la fiecare ploaie, şi lui, dar şi localnicilor, le rămâne doar să se roage. Ca apa căzută din cer să nu fie prea multă...

Peste 1700 de terenuri inundate

Pe de altă parte, ploile căzute în ultimele două zile au făcut ravagii în mai multe zone din judeţ. "Ca urmare a precipitaţiilor abundente căzute în ultimele zile, au fost afectate 1764 hectare terenuri arabile, 405 hectare păşuni şi cinci hectare păduri în localităţile Tulca, Căuaşd, Cefa, Inand, Homorog, Ianoşda, Mădăraş, Marţihaz, Salonta, Sălard şi Şoimi, unele porţiuni ale drumurilor comunale din comuna Şoimi precum şi Drumul Judeţean 108 H, secţiunea Voivozi-Pădurea Neagră, pe o porţiune de 120 metri", se arată în comunicatul ISU.

Potrivit acestuia, pe lângă degajarea apei din curtea Şcolii Leş, pompierii au intervenit, joi şi la Salonta, unde o locuinţă a fost inundată, şi au evacuat apa de un teren din comuna Tulca. Tot în Tulca, pentru a evita inundarea Drumului Judeţean 765, militarii  au amenajat două baraje din saci de nisip pe acostament. Şi la Sălard, militarii au intervenit pentru a acumula apa de pe un teren, înlăturând astfel pericolul scurgerii acesteia la gospodăriile din apropiere.