O cabană din lemn s-a făcut scrum după ce a fost lovită de trăsnet, în noaptea de luni spre marţi, în satul bihorean Vârciorog.

În cabană nu se afla nimeni şi cum construcţia era la depărtare de alte case, focul a fost văzut întâmplător de un trecător, în jurul orei 1. Acesta a cerut ajutorul pompierilor, la numărul unic de urgenţă 112, dar în momentul în care a chemat salvatorii acoperişul cabanei deja se prăbuşea mistuit.

"La locul indicat au intervenit două autospeciale de lucru cu apă şi spumă din cadrul detaşamentului de pompieri Aleşd. Incendiul a fost lichidat în aproximativ o oră", a declarat, marţi, căpitanul Camelia Roşca, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana. Militarii nu au putut salva nimic din cabana de aproximativ 80 de metri pătraţi.

Bihorul s-a aflat, luni seară, sub cod galben de furtună. În circa 50 de localităţi din judeţ a plouat abundent, însă ISU Crişana nu a înregistrat nicio solicitare de intervenţie de evacuare a apelor.