Conducătorul unui moped, în vârstă de 31 de ani, şi-a pierdut viaţa în urma unui grav accident de circulaţie petrecut joi dimineaţă, în jurul orei 7, pe DN 1, în localitatea bihoreană Valea Mare de Criş.

Un cetăţean ucrainean în vârstă de 42 de ani, aflat la volanul unui microbuz ce se deplasa pe direcţia Cluj - Oradea, neaadaptând viteza de deplasare la drumul înzăpezit, a acroşat din spate mopedul condus de tânărul din localitatea Cetea, judeţul Bihor.

În urma impactului, conducătorul mopedului a fost proiectat pe contrasens, unde a fost accidentat de un autotractor TIR, al cărui conducător nu s-a oprit însă la faţa locului după producerea accidentului.

Poliţiştii rutieri au demarat imediat cercetările în cauză pentru descoperirea corpului persoanei accidentate şi identificarea autotractorului implicat în accident, da rnu mică le-a fost mirarea să descopere cadavrul... în alt judeţ.

"În urma colaborării dintre Inspectoratele judeţene de Poliţie Bihor şi Cluj, în jurul orei 08.40, a fost descoperit pe D.N. 1 J, între localităţile Căpuş şi Bârgău, judeţul Cluj, pe carosabil, cadavrul unei persoane de sex masculin, cu identitate necunoscută, posibilă victimă a unui accident rutier. Poliţiştii rutieri bihoreni şi aparţinătorii victimei s-au deplasat la Serviciul de Medicină Legală Cluj Napoca, locul în care a fost transportat cadavrul, acesta fiind identificat ca M.N.C., de 31 de ani, din Cetea, victima accidentului rutier produs în cursul dimineţii pe raza localităţii bihorene Valea Mare de Criş", precizează un comunicat al IPJ Bihor.

Poliţiştii cercetează acum împrejurările în care cadavrul a ajuns la peste 70 de kilometri de locul accidentului şi încearcă să-l identifice şi să-l captureze pe conducătorul autotractorului TIR responsabil de producerea tragediei.