Cadavrul în putrefacţie al unui bărbat în vârstă de aproximativ 25-30 de ani a fost găsit marţi, înainte de prânz, în Crişul Repede, în zona staţiei de epurare a oraşului, în spatele hipermarketului Kaufland, pe Şoseaua Borşului.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, trupul neînsufleţit a fost scos din râu de un echipaj din cadrul Detaşamentului 2 de Pompieri Oradea, care a acţionat cu o barcă pneumatică şi cu accesoriile din dotare.

"Poliţiştii bihoreni efectuează cercetări pentru a stabili identitatea persoanei şi împrejurările în care s-a produs decesul, cauza exactă a morţii urmând să fie stabilită în urma necropsiei", a declarat inspectorul principal Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Anchetatorii urmează să stabilească dacă bărbatul a fost sau nu omorât. Interesant este că acesta avea înfăşurată în jurul picioarelor o bandă scotch. Cu toate că deocamdată nu sunt indicii de crimă, verdictul final urmează să fie dat de medicii legişti.

Conform comunicatului ISU, în ultimele două luni, aceasta este cea de-a 11-a persoană care şi-a pierdut viaţa în apele Crişului Repede, Crişului Negru, respectiv în Lacul Sântion din Bihor. Dintre acestea, şase sunt bărbaţi, două - femei, două adolescente în vârstă de 16, respectiv 14 ani, şi un băieţel de numai 6 ani.

Rareş Negruţ