Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene din cadrul Universităţii din Oradea a avut vineri o dublă sărbătoare. Odată cu ceremonia de absolvire a studenţilor de la trei specializări, universitarii i-au decernat titlul de Doctor Honoris Causa profesorului Iordan Gheorghe Bărbulescu, diplomat român şi preşedintele Senatului Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative.

Astfel, ultimul curs la care au participat studenţii a fost tocmai cel ţinut de Bărbulescu, intitulat "Uniunea Europeană: criza modelului, instituţiilor şi ordinii sale juridice sau a statelor membre?".

Decanul Facultăţii de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, Ioan Horga, a fost cel care, înainte de decernarea înaltei distincţii, a citit "laudatio", adică a arătat meritele pentru care Bărbulescu devine Doctor Honoris Causa al Universităţii din Oradea. Horga s-a adresa şi tinerilor, precizându-le că organizarea simultană a celor două evenimente este un cadou de absolvire pentru ei.

Pe lângă cariera universitară, Iordan Gheorghe Bărbulescu are în portofoliu o vastă activitate diplomatică. Între 1997 şi 2003, a lucrat în Ministerul de Externe al României ca şi consilier pe teme de integrare europeană, director al Departamentului America Centrală şi de Sud, director general adjunct în Departamentul Uniunea Europeană şi ministru consilier în Ambasada României la Madrid.

Totodată, el este expert ARACIS şi a făcut parte din echipa care a evaluat Universitatea din Oradea în 2012 şi i-a oferit calificativul grad de încredere ridicată.